Generalul suspect în dosarul de trădare, decorat de Oprea și felicitat de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr (PSD)
Generalul maior (r) Radu Theodoru în vârstă de 101 ani, unul dintre cei șase suspecți în dosarul de trădare de țară instrumentat de DIICOT, membru al grupării extremiste Comandamentul „Vlad Țepeș“, fusese decorat și felicitat de doi miniștri de interne numiți de PSD.
Radu Theodoru i-a luat apărarea mareșalului Antonescu, fiind autorul mai multor lucrări în care neagă Holocaustul, potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România. De asemenea, Theodoru consideră că Hitler este „o invenție a evreilor“.
În cartea sa, „Nazismul sionist”, publicată în anul 2000, Theodoru afirmă că Holocaustul a devenit „cea mai rentabilă afacere evreiască” ce a existat vreodată, „îmbogățindu-i pe autorii ziși martori oculari care au fabricat în serie cu exagerări aberante și viziuni patologice viața din lagărele naziste”.
Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea l-a decorat pe Radu Theodoru, în 2021, în calitate de președinte al Uniunii Militarilor și Politiștilor „Mihai Viteazul”, în cadrul unei ceremonii organizate la Uniunea Militarilor și polițiștilor „Mihai Viteazul” pentru contribuția la securitatea națională, potrivit Agerpres.
Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel semnala în ianuarie 2022 că Radu Theodoru este antisemit și negaționist militant și membru fondator al unui partid extremist, după un omagiu adus de MApN pe pagina de Facebook.
„Acum 81 de ani, în timpul Pogromului de la București, legionarii au ucis peste 125 de evrei. Astăzi, Ministerul Apararii Nationale, Romania, onorează și ne prezintă drept model de viață un general în retragere, antisemit și negaționist militant și membru fondator al unui partid extremist. Dragă MApN, elogiul purtătorilor de valori radicale ne îndepărtează de NATO și UE! Legea românească interzice promovarea negaționiștilor și antisemiților”, scria la vremea respectivă institutul.
Ulterior, MApN și-a șters postarea și și-a cerut scuze. „Regretăm situația semnalată de dumneavoastră și vă asigurăm că am luat măsuri pentru ca asemenea erori impardonabile să nu mai fie posibile vreodată”, a scris ministerul Apărării. La acel moment, ministru al Apărării era Vasile Dîncu.
În luna ianuarie, când generalul în retragere, veteran de război, a împlinit 101 ani, a primit o scrisoare de felicitare de la actualul ministru PSD al Apărării, Angel Tîlvăr.
„Sunteți un exemplu de curaj, devotament și dăruire, iar prin sacrificiul dumneavoastră ați contribuit la protejarea valorilor și libertăților pe care le prețuim astăzi. Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru a ne asigura un viitor mai bun”, se arată în scrisoarea semnată de ministrul Angel Tîlvăr și datată 17.01.2025.
Cei șase suspecți ai grupării „Vlad Țepeș“ sunt clienți obișnuiți ai ambasadei Rusiei, după cum se vede în mai multe fotografii apărute în mediul online de-a lungul timpului. O parte dintre ei, inclusiv generalul în retragere Radu Theodoru, au fost surprinși în repetate rânduri la evenimente de la ambasada rusă, ori în compania celor doi diplomați ruși expulzați din România.
Într-o altă fotografie apare generalul Radu Theodoru intrând la un eveniment la ambasada Rusiei, încadrat și sprijinit de Ștefan Mateescu (dreapta imaginii) și Raul-Mihail Lupu (stânga). În spate mai apare Georgică-Cristian Atitiene (cu căciulă dacică), reținut și el în dosar.
- DIICOT
- extremism
- Radu Theodoru