ANPC a interzis utilizarea aparatelor de producere a gheţii din unitățile KFC în care s-au descoperit bacteriile.

Paul Anghel a prezentat un film realizat în timpul unuia din controalele la KFC, în care era prezentată procedura prin care un pahar în care era introdusă gheaţa descoperită ulterior ca având bacterii era umplut cu Coca-Cola dintr-un dozator al KFC.

La mall-ul din Vitan am prelevat gheaţă, am trimis-o la un laborator pentru a o verifica şi am determinat anumite valori. N-aş vrea să mă refer la numărul total de germeni, care a fost iarăşi destul de mare şi a fost depăşit, pentru că pot fi unităţi de focar patogene sau nepatogene, dar am găsit, la două probe, bacterii coliforme şi enterococi intestinali”, a declarat șeful ANPC.

Gheața infectată cu bacterii a fost descoperită în cinci din cele șapte locații KFC verificate de Protecția Consumatorului.

Analizele au fost repetate, este un laborator din Bucureşti acreditat şi autorizat RENAR, care a primit de la noi probe de la mai multe unităţi din Bucureşti, în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme – bacterii coliforme, enterococi, Clostridium – lucruri care după părerea noastră sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă, astfel încât să nu se mai propage povestea cu infectarea mai departe”, a mai spus Anghel.

KFC România a reacționat în legătură cu rezultatele apărute marți, în spațiul public, ca urmare a controlului efectuat de ANPC, și susține că aplică proceduri stricte de management și gestionare a gheții, incluzând inspecții zilnice, săptămânale și curățări periodice ale mașinilor de gheață.

„Dorim să comunicăm că ne asumăm întreaga responsabilitate și le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerile care ar fi putut să apară. În acest moment am demarat o investigaţie internă pentru a determina cauzele care au condus la această situație ce ne-a surprins în mod neplăcut.

Astfel, vă informăm că am decis oprirea tuturor mașinilor de gheață din toate restaurantele KFC din țară până la finalizarea verificărilor interne. Pentru siguranța consumatorilor ne luăm angajamentul că vom aplica măsuri stricte pentru a combate și a preveni astfel de situații în viitor”, transmite KFC România.

 

(Visited 284 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.