Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a declarat, la finalul ședinței de Guvern, că rectificarea bugetară este programtă pentru a fi adoptată de Executiv luni, motivând amânarea faţă de data de 31 iulie de faptul că avizul CSAT a fost dat cu întârziere.

Întrebat dacă Executivul va tăia bani de la anumite ministere, Teodorovici a spus că ministerul său nu taie fonduri. Nu a exclus însă, în mod explicit, posibilitatea unor reduceri ale bugetelor.

Eventual poate fi discuția de relocări de fonduri, dar fiecare ministru în parte va veni în fața dumneavoastră. Eu o să prezint chestiunile macro și după aceea colegii mei vor explica fondurile pe care le au la dispoziție, stadiul de execuție al acestora”.

De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu, partenerul de guvernare al PSD, ALDE a acuzat că Educația, Transporturile și Sănătatea ar urma să aibă de suferit la rectificare.

Guvernul va introduce și o taxă pe zahăr, o acciză nearmonizată, vizând băuturile răcoritoare cu un conținut de zahăr mai ridicat de 5 g la 100 de mililitri. Impactul va fi de circa 1 leu pe litru. Măsura ar urma să fie prezentată de Ministerul Sănătăţii și adoptată de Guvern, cu implementare tot de la 1 septembrie.

Se mai are în vedere și reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare, taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate, măsuri ce vor fi incluse într-o Ordonanţă de Guvern ce urmează a fi discutată luni de Executiv, potrivit unor surse oficiale.

Astfel, în ceea ce privește acciza la țigarete, această se va majora, începând din septembrie, de la 483,74 lei/1.000 de ţigarete, la 503,97 lei/1.000 de țigarete.

În ceea ce privește taxarea pensiilor speciale, se lucrează la definitivarea formei finale. Varianta este în prezent: sub 2.000 de lei impozit zero, peste 2.000 lei impozit 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozit de 30% pe suma care depășește 7.000 de lei și de 900 lei plus 50% pentru ceea ce depășește suma de 10.000 de lei.

 

(Visited 199 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.