Într-un reportaj realizat de Libertatea.ro este prezentată povestea casei părinteşti din comuna Săcele, pe care Gheorghe Hagi a donat-o Lilianei, cea care îngrijea locuința. Femeia are cinci copii. Nu întâmplător, casa Hagi a avut cinci membri: părinții Kirața și Iancu, precum și copii, Gheorghe, Sultana și Elena.

Citeşte reportajul aici.

Hagi, care a fost mezinul familiei, a început să joace fotbal în curte, cu o vezică de porc. Mai târziu, bunicul său i-a confecţionat o minge din păr de cal, apoi, la vârsta de şase ani, mama sa i-a dăruit o minge din cauciuc.

În luna aprilie a anului 1975, Gică a păşit pentru prima oară la porţile unui club de fotbal, Farul Constanţa, unde a fost luat în primire de Iosif Bukossi, primul lui antrenor. La vârsta de 11 ani, tânărul fotbalist evolua în prima competiţie, “Cupa Speranţelor”, pentru ca în 1978 să fie legitimat la clubul de pe Litoral.

Palmares “regal”

A debutat în fotbalul mare la doar 17 ani şi 7 luni. După nici un an, Mircea Lucescu îl chema şi la prima reprezentativă. Farul, Sportul şi Steaua au fost echipele din România la care a jucat Hagi. Cu roş-albaştrii a cucerit Supercupa Europei, de 3 ori titlul de campion al României și de două ori Cupa României.

Gheorghe Hagi este în continuare considerat “Regele” fotbalului românesc și cel mai bun jucător român din toate timpurile. Rămâne golgheterul echipei naţionale, la egalitate cu Mutu (35 de goluri în 125 de selecții). Palmaresul lui Hagi în România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, 3 titluri de campion şi 3 Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori cel mai bun marcator din campionatul României, în sezoanele 1984-1985 şi 1985-1986.

În 1990, Hagi a făcut pasul spre străinătate. A semnat cu Real Madrid, unde a evoluat două sezoane (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri). A jucat şi pentru rivala Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri), nu înainte de a bifa două sezoane în Italia, la Brescia. Şi-a încheiat cariera la Galatasaray, în 2001, după 5 sezoane în care a cucerit 4 titluri, două Cupe, două Supercupe, Cupa UEFA şi a doua Supercupă a Europei din carieră. Lider al Generaţiei de Aur, Hagi a participat alături de naţională la 3 Campionate Mondiale şi la 3 Europene.

Viitorul lui Hagi

Mircea Lucescu apreciază că rezultatele din campania de calificare a Naţionalei României şi jocul bun i se datorează în foarte mare măsură lui Gică Hagi. Selecţionerul Turciei crede că ”Regele” este ”salvatorul fotbalului românesc”.

Proiectul Viitorul îşi arată primele roade la aproape 10 ani de la înfiinţare. Hagi a obţinut sume impresionante de pe urma cedării fotbaliştilor produşi de el, dar lipseau performanţele, care să demonstreze că Viitorul nu este doar o echipă bazată pe individualităţi.

În urmă cu doi ani s-a câştigat campionatul, iar acum în prim plan este calificarea României U21 la un Campionat European după mai bine de două decenii. Performanţa este pusă, în mare parte, pe seama investiţiilor lui Gică Hagi: ”Dacă această generaţie are rezultate la Euro şi mai departe, atunci da, putem să spunem că Hagi e salvatorul fotbalului românesc. Poate face ce am făcut eu în ’84. Eu în ’84 am schimbat total!

În loc să zicem mersi că avem aşa ceva! O Halep, un Hagi… Să ne închinăm la astfel de oameni! Nu poţi, n-ai cum să fii rău. Bine, Boloni e un tip special, vorbeam şi cu cei de la Antwerp: ’Da, este foarte muncitor, foarte dedicat, dar e atât de greu de lucrat cu el’. Spuneau că e ceva incredibil de dificil, vrea să iasă în faţă pe negativ. El şi Rednic sunt la fel, ies pe partea negativă în faţă, nu pe partea pozitivă”, a spus Mircea Lucescu pentru publicaţia Fanatik.

 

(Visited 46 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.