Potrivit noilor reglementări, șoferii vehiculelor de marfă cu masă mai mare de 2,4 tone nu vor mai intra în izolare sau carantină la întoarcea în țară din curse.

Prezentăm textul ordonanței militare care reglementează aceste aspecte:

Art.12 – La intarrea în România, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care nu prezintă siptome asociate COVID 19, completează o declarație pe propria răspundere prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse. Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID 19

Art.13 – Prevderile art 12 se aplică în mod corespunzător conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului auto, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale sau în cont propriu. Aceștia trebuie să prezinte, la intrarea în România, o adeverință de salariat, asumată de angajator.

Art.14 – (1) Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care tranzitează teritoriul României, nu sunt obligați să completeze, la intrarea pe teritoriul României, declarația epidemiologică, dacă respecte următoarele condiții minimale:

a) utilizează doar cordidoarele de tranzit și punctele pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de către Min.Transporturilor și Ministerul de Interne, fiind interzisă abaterea de la acestea

b)tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de timp minim, fără a depăși 48 de ire de la intrarea în România, incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică normată

C)staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod corespunzător

2. În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin.1, conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa. Autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant al deținătorului.

3. La intrarea în România, conducătorul auto este obligat să aplice pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor

„Pentru ca transportatorii sunt importanti am stabilit pentru conducatorii de masini cu masa mai mare de 4,5 ce nu prezinta simptome, o declaratie in care isi asuma cazarea, dar nu in familie. Ei nu trebuie sa nu aiba la intrarae in tara simptome de infectare cu coronavirus. Am luat o decizie care ajuta traficul international si fluidizeaza traficul la granita conducatorii transport marfa nu vor mai completat decalarati daca vor respecta colidoarele de transport sau daca tranzitarea se va face in maxim 48 de ore si cu opriri in locurile permise.

Am luat o decizie care ajuta traficul international si limiteaza aglomeratiei de la punctele de frontiea. Conducatorii camioanelor de transport marfa care tranziteaza Romania nu vor mai completa declaratiile epidemilogice daca utlizeaza coridoarele de tranzit. Este interzisa abaterea de la aceste coridoare De la intrarea in tara cond auto strain este obligat sa puna in parbriz un colant care va indentifica acest tip de transport si sa aibe un formular de tranzit”, a declarat ministrul Marcel Vela.

(Visited 8.840 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.