Zi de sărbătoare în cartierul social Henri Coandă, unde locuitorii au dezvelit o statuie ce, spun ei, îl reprezintă pe primarul Decebal Făgădău sau „Protectorul Nostru“, după cum îl mai numesc.

La eveniment s-au adunat toți țiganii din cartier, inclusiv neamurile lor din celelalte zone ale Constanței, care speră că vor primi și ele o locuință socială din partea Primăriei la următoarea campanie electorală.

Opera de artă a fost realizată prin contribuția tuturor localnicilor, apți de strâns fier vechi de prin toate colțurile și curțile Constanței. Coordonatorul lucrării, Vespasian Maldini Voicu, spune că s-a muncit pe rupte la realizarea statuii, pentru strângerea fierului vechi necesar fiind nevoie de aproape o noapte întreagă.

S-a dus băeții ș-a luat de pe unde a știut și de pe unde a putut. Niciodată n-a mai muncit ei așa ca să strângă nește fer. Noi am vrut să facem statuea să semene așa cu Gânditoru’, păntru că și dom’ primar s-a gândit la noi, da’ n-am avut nuș’ ce sculă dă tăiat feru’, că ne-a furat-o“, a explicat domnul Vespasian.

Acesta ne-a povesit că, odată ce materia primă a fost strânsă, procesul de realizare al statuii a fost unul lent, întins pe durata câtorva luni de zile. „Păi unii n-avea chef. Și la noi, dacă n-ai chef dă muncă, asta se respectă și nu te forțază nimenea. Și dacă venea chefu’, se punea doo-trei bucăț de fer, apoi lua băeții o pauză până a doua zi. Și tot așa, până am termenat dă pus toate pesele. A eșit ceva frumos, să placă la toată lumea!“.

Pentru capul statuii, locuitorii din Henri Coandă au folosit o fotografie cu Decebal Făgădău, pe care au pus-o în ramă și au fixat-o, cum au știut și ei mai bine, pe vârful grămezii de fier.

În anul Centenarului este minunat că și la Constanța oamenii se întorc către artă și frumos. Statuia din cartierul social Henri Coandtă, ce îl reprezintă pe domnul primar Decebal Făgădău, este în primul rând o declarație de simț civic și apreciere față de un demers unic în România. Cât de frumos ar fi, nu-i așa, dacă constănțenii din fiecare cartier al orașului ar realiza câte un obiect de artă în zona lor? Bravo locuitorilor din Henri Coandă!“, a declarat, fără să o întrebe nimeni, Diana Sobaru, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 1.282 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.