Începe simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a
Luni, 5 martie, încep simulările probelor scrise de Evaluare Națională. Elevii claselor a VIII-a sunt așteptați să susțină, pe rând, simulările de examen ale materiilor de bază: Limbă și literatură română, Matematică și Limbă și literatură modernă.
Conform unui comunicat al Ministerului Educației Naționale (MEN), luni, 5 martie, va începe simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a. Aceștia vor susține, mai întâi, proba scrisă la Limba și literatura română, 5 martie, apoi la Matematică, 6 martie și, în final la Limba și literatura modernă, 7 martie.
Probele vor începe la ora 9:00, însă elevii sunt așteptați în săli la 8:30 pentru a fi cu toții prezenți în momentul în care vor sosi subiectele. Aceștia vor avea la dispoziție două ore pentru a susține fiecare probă.
Subiectele, asemănătoare celor publicate în prealabil pe subiecte.edu.ro, sunt proiectate astfel încât „să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată.”, se arată în comunicat.
Lucrările vor fi corectate, pe rând, de către doi profesori de competență ai unității unde va fi susținut examenul, după un barem prestabilit de MEN.
Notele obținute în urma simulării nu pot fi contestate și, totodată, nu pot fi trecute în catalog decât la cererea scrisă a celor care doresc acest lucru.
La simulare sunt așteptați să parcipe 180.000. de elevi. Rezultatele vor fi publicate pe 16 martie, la fiecare unitate de învățământ care a găzduit desfășuararea simulării de Evaluare.