
Început de martie cu 18 grade Celsius la Constanța. Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni
Vremea se va încălzi considerabil, iar pe durata următoarelor două săptămâni valorile termice vor ajunge şi la 21 de grade Celsius.
Precipitaţiile vor fi slabe şi prezente în special pe 5 martie şi trecător între 8 şi 17 martie, se arată în prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 4 – 17 martie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Dobrogea, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce va tinde spre 16 grade în zilele de 5, 8 şi 10 martie, chiar şi 18 grade în data de 9 martie. Apoi, maximele vor scădea uşor şi treptat, urmând să ajungă la medii cuprinse între 10 şi 12 grade, în perioada 12 – 17 martie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă, în general, între 2 şi 4 grade. În nopţile din perioada 8 – 12 martie, media valorilor termice se va situa în jurul a 6 grade. Temporar, sunt anunţate precipitaţii slabe în intervalul 11 – 17 martie.
- meteo constanța
- vremea Constanta

