Înșelăciune pe Facebook de 27.000 euro, în numele unui copil bolnav de leucemie
O înșelăciune de 27.000 de euro a fost făcută pe Facebook în numele unui copil aflat pe patul de spital în suferință. Infractorii au furat dintr-o campanie umanitară toate informațiile medicale ale copilului, după care au făcut propria campanie de strângere de fonduri. Doar că banii nu au ajuns la copil, ci în buzunarele escrocilor.
Edy este un băiețel de câțiva anișori, diagnosticat cu o boală teribilă, leucemie. Fiindcă tratamentul este foarte costisitor, părinții au apelat la bunăvoința semenilor pentru a-i ajuta să strângă banii necesari. Doar că drama și suferința acestor oameni au ajuns și la urechile unor șarlatani, care profitând că dosarul medical al copilului era făcut public, au copiat toate informațiile și pozele copilului și au organizat, în fals, o nouă campanie de strângere de fonduri pe Facebook. În decurs de câteva luni, indivizii au reușit să păcălească mii de persoane, impresionate de drama micuțului, care au donat în total nu mai puțin de 27.000 de euro. Asta în timp ce părinții copilului reușiseră să strângă o sumă de aproape 10 ori mai mică.
Astăzi, părinții au aflat de strângerea de fonduri și au încercat să contacteze organizatorii. Prinși în fapt, aceștia au șters imediat campania de pa Facebook. Din primele informații, acțiunea umanitară falsă a fost organizată de pe un cont de Facebook ce folosește identitatea unei femei din județul Constanța, care momentan locuiește în Spania.
Liviu Nicolae Stoica, tatăl băiețelului bolnav, spune că a reușit să o contacteze pe această femeie, dar aceasta spune că ea nu știe nimic și că, cel mai probabil, contul i-a fost furat de adevărații făptași. „Noi nu acuzăm încă pe nimeni, ci vedem doar ce s-a întâmplat până acum. Vom face plângere la poliție deoarece este clar vorba despre o infracțiune. S-au strâns 27.000 de euro în numele copilului nostru, oamenii au fost păcăliți să doneze unora care nu au nicio legătură cu noi. A fost o înșelătorie, iar poliția va face lumină cine este vinovat”, a declarat tatăl copilului pentru Constanța de Azi.
Potrivit acestuia, în campania falsă, pe lângă donațiile directe prin Facebook, a fost publicat și un cont bancar care îi aparținea, culmea, femeii care se jură că nu știe nimic despre această înșelăciune. „Ne-a spus că și-a verificat contul și, într-adevăr, a găsit suma de 6.000 lei. A spus apoi pe Facebook că va dona acești bani copilului nostru. Vom vedea. Cert este că totul pare cusut cu ață albă”, ne-a spus tatăl lui Edy.
- campanie umanitara
- inselaciune Facebook