Educaţie

Îți dorești să devii jurnalist? Studiază această specializare la Universitatea Ovidius

Ești curios, pragmatic și îți place să fii mereu informat? Atunci poți studia cu încredere jurnalismul, pentru că o carieră în media ți se va potrivi cu siguranță.

Scris de 
 pe data 
14 iulie, 2018

Dacă ești hotărât să urmezi acest drum, primul pas este să te înscrii la o facultate de profil, precum este Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța.

În primul rând, trebuie să știi că această specializare a primit acreditare în anul 2008 și că cei mai mulți dintre absolvenți au astăzi cariere de succes, fiind reporteri, redactori, specialiști în relații publice sau purtători de cuvânt.

De asemenea, este important să știi că studenții de la Jurnalism sunt foarte activi, contribuind la dezvoltarea a două producții creativeRevista Ovidianum și Ovidius Radio sub îndrumarea cadrelor didactice foarte bine pregătite.

Un alt aspect important este acela că programul de licență al specializării are o durată de trei ani, iar taxa anuală, în cazul în care nu reușești să obții unul dintre cele 16 locuri bugetate, este de 3.500 de lei.

Nu în ultimul rând, este important să afli că pentru a deveni student la specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere trebuie să susții și o probă de admitere.

Aceasta constă într-o testare a aptitudinilor de creativitate și expresivitate (notă minimă 5) al cărei rezultat se va cumula cu media generală a examenului de bacalaureat (pondere 50%/50%), iar dacă vrei să fii sigur că subiectele abordate nu te vor pune în dificultate găsești AICI câteva modele pentru a te pregăti.

Poți afla care sunt documentele necesare la înscriere AICI, calendarul de admitere fiind disponbil AICI. Nu uita că dosarul tău trebuie să cuprindă și chitanța taxei de înscriere, care are o valoare de 100 de lei și pe care o poți achita în campus (Aleea Universității nr.1, Corp A), la casieria universității.

Pentru mai multe informații pot accesa ghidul candidatului, poți apela 0761 450 588 sau poți trimite un e-mail la adresa jurnalismovidius@gmail.com

 

Actualitate