De asemenea, semnatarii solicită ONU o analiză a dovezilor și o evaluare proprie a acuzațiilor de încălcare a drepturilor omului, precum și o reconsiderare a oportunității prezenței jandarmilor români în programele internaționale de menținere a păcii, notează News.ro.

Inițiatorii cer, așadar, investigarea și sancționarea abuzurilor Jandarmeriei Române în cazul protestului din Piața Victoriei unde peste 10.000 de cetățeni au manifestat pașnic față de modificările legilor justiției și a codului penal.

Pe parcursul zilei de 10 august, Jandarmeria Română a intervenit asupra manifestanţilor disproporţionat, în repetate rânduri. Au folosit gaze lacrimogene, proiectile cu şrapnel şi tunuri cu apă. Au fost expuşi intervenţiei Jandarmeriei mii de oameni de toate vârstele, inclusiv bătrâni, copii şi femei însărcinate care îşi exercitau dreptul democratic de a protesta. Fotografiile şi video-urile din acea zi arată că jandarmii au utilizat excesiv forţa, că au eliberat gaz iritant la intervale de 15 minute, că au lovit oameni la întâmplare, inclusiv pe cei cu mâinile ridicate într-un gest lipsit de agresivitate. Furiei jandarmilor au căzut pradă şi patru turişti israelieni şi peste opt jurnalişti, inclusiv de la televiziunea publică austriacă şi de la cotidianul german Deutsche Welle”, se arată în petiţie.

Potrivit inițiatorilor, 452 de persoane prezente la manifestație au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 70 dintre ele au ajuns la spital, violențele fiind stârnite chiar de șefii Jandarmeriei prin știrile false propagate.

S-a creat o întreagă legendă cum că o femeie jandarm ar fi fost rănită şi e „suspectă de fractură de coloană” în urma unei declaraţii oficiale a purtătorului de cuvânt. Femeia respectivă a fost filmată alergând la ieşirea din spital, la scurt timp după. Mai mult, la o zi după violenţe, Ministerul de Interne şi Jandarmeria Română au declarat că forţa a fost folosită în mod legitim şi că jandarmii au acţionat în auto-apărare pentru restabilirea ordinii publice. În conferinţa de presă, autorităţile au declarat că a fost imposibilă extragerea indivizilor violenţi ceea ce a justificat folosirea gazelor lacrimogene asupra întregii mulţimi prezente în piaţă. În consecinţă, cerem ONU să demareze o analiză proprie a dovezilor şi să evalueze acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului. Nu în ultimul rând, vă solicităm să reconsideraţi oportunitatea prezenţei jandarmilor români în programele internaţionale de menţinere a păcii”, mai menţionează iniţiatorii petiţiei.

Inițiatorii menționează că Jandarmeria Română nu este la primul scandal de acest fel, iar acest fapt trebuie semnalat către ONU.

Este al treilea caz petrecut în două guvernări diferite, în care Jandarmeria este acuzată că a provocat protestatarii, că şi-a depăşit atribuţiile, că nu a reuşit să descurajeze accesele de furie violentă ale angajaţilor săi. Toate aceste acuzaţii trebuie să ajungă la urechile reprezentanţilor Naţiunilor Unite, imparţiali şi imuni la presiunile politicienilor români. Politicieni ce dau dovadă tot mai evidentă de tendinţe dictatoriale şi de o atitudine represivă faţă de opozanţii civici. De aceea, facem apel la recent numitul Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, doamna Michelle Bachelet, de a lua o poziţie oficială din partea ONU de condamnare a violenţelor forţelor de ordine din 10 august”, se mai arată în petiţie, care până joi dimineaţă fusese semnată de peste 35.000 de oameni.

Numărul privind violențele Jandarmeriei de la protestul din Piața Victoriei a ajuns la 206, până în acest moment fiind audiate 81 de persoane, a anunțat miercuri seară Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai multe detalii despre cererile inițiatorilor și despre cum puteți semna petiția găsiți AICI.

 

(Visited 99 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.