Turiștii care au ales Mamaia au fost surprinși să constate că taxa de parcare în stațiune pentru o singură zi depășește cu mult prețul camerei de hotel. Astfel, pentru o singură zi într-o parcare publică, un șofer trebuie să plătească 94 lei/zi, în timp ce prețul de cazare pentru anumite hoteluri pleacă de la 36 lei/noapte.

Programul „Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 39 se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2021 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
Față de prețurile din sezon, cazarea este și cu până la 70% mai ieftină, potrivit FPTR.

Până în prezent s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de hoteluri.

În program „Litoralul pentru toți 2021” s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.

(Visited 192 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.