
Mamaia Nord, destinație preferată pentru turiști în mini-vacanța de 1 Mai. Peste 80% grad de ocupare
Stațiunea Mamaia Nord se anunță, și în acest an, a fi principala destinație turistică a litoralului românesc în minivacanța de 1 Mai. Unitățile de cazare moderne, restaurantele selecte și plajele cu nisip fin la cele mai înalt4 standarde de calitate rămân ingredientele unei vacanțe perfecte în Mamaia Nord.
Potrivit estimărilor înainte de hotelierii din nordul litoralului, sunt așteptați peste 20.000 de turiși în minivacanța de 1 Mai, dintre care 30% sunt vizitatori străini, gradul de ocupare doar al hotelurilor (cele mai multe unități de cazare sunt în apartamente de vacanță și apart-hoteluri), până la această oră, fiind de 80%
„Anul acesta, pentru minivacanța de 1 Mai, majoritatea turiștilor au optat pentru sejururi de trei nopți, începând de joi -1 mai și până duminică – 4 mai. Oferta de cazare este variată: de la apartamente de vacanță până la hoteluri de 3, 4 și 5 stele. Din cele 1.735 de unități de cazare clasificate, cele mai căutate au fost apartamentele. În acest moment 700 din cele 1.063 de apartamente de închiriat disponibile în stațiunea Mamaia Nord au fost deja rezervate. Prețurile pentru acestea pornesc de la 270 lei/noapte.
De asemeena, toate cele 25 de hoteluri din Mamaia Nord își vor deschide porțile de 1 Mai, cu un grad de ocupare estimat la aproape 80%”, se precizează într-un comunicat de presă al Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia Nord.
În ceea ce preivește prețurilor, o noapte de cazare la un hotel de 3 stele pornește de la 430 lei, în timp ce pentru un hotel de 4 stele, cu mic dejun inclus, prețurile încep de la 600 lei/noapte. Cei care își doresc un sejur cu un plus de confort și răsfăț au optat pentru hotelurile de 5 stele, unde tarifele pornesc de la 1.000 lei/noapte și includ acces la centre spa sau servicii de masaj.
De asemenea, cei care aleg să vină la mare însoțiți de animalul de companie au la dispoziție unități de cazare Pet-friendly, care le oferă tot confortul necesar pentru o vacanță fără griji cu prețuri începând de la 600 de lei/noapte.
În ceea ce privește gastronomia, Mamaia Nord rămâne stațiunea cu cea mai diversificată și exclusivistă ofertă de pe litoralul românesc. Din cele 166 de restaurante sau unități de alimentație publică, mai mult de jumătate vor fi deschise de 1 Mai.
Veștile bune vin și de la meteorologi, care anunță vreme perfectă, cu temperaturi între 16 și 20 grade Celsius în minivacanța de 1 Mai, ideale pentru primele momente de relaxare la soare.
- mamaia nord
- omd mamaia nord



