Voi, care, indiferent de moment, știți să spuneți lucrurile potrivite pentru a salva situația și care, fără să dați o secundă înapoi, sunteți gata s-o luați în orice zi de la capăt și să îmbrățișați noi provocări.

Voi, care apreciați la cea mai justă valoare neputințele și putințele odraslelor voastre cărora nu le spuneți niciodată unde au greșit sau, dacă o faceți, ocoliți o mare parte a subiectului pentru a nu le răni.

Voi, a căror dragoste nu cunoaște margini și neputință, ci numai sacrificiu și dedicare.

Vouă, dragelor, vreau să vă mulțumesc în numele tuturor celor care vă iubesc.

Pentru că știu că fără voi viziunea noastră asupra vieții ar fi fost mult mai sumbră și florile n-ar fi fost la fel de colorate, că nu degeaba există vorba aceea „ca la mama acasă”, fiindcă acolo unde te-așteaptă mama, te așteaptă tot.

Știu, sunt femeie la rându-mi și poate tocmai ăsta-i motivul pentru care simt asta, dar mai știu și că, indiferent de sex, vârstă, culoare, religie sau stare civilă, fiecare copil își iubește nemărginit mama.

A mea e tânără, frumoasă, blândă și veselă, în ciuda a tot ceea ce s-a petrecut de-a lungul timpului în viața ei și știu că, asemenea ei, sunteți și voi, niște mici războinice în armură de zâmbet, înarmate cu răbdare, dragoste și iertare, niciodată prea obosite să înțeleagă, să asculte sau să lupte.

Chiar dacă sunt de părere că ar trebui să existe cel puțin 365 de zile pe an în care să le mulțumim mamelor noastre pentru tot ce fac și au făcut pentru noi, hai să admitem azi, printr-un simplu „La mulți ani!”, măcar noi, femeile, că ne-am dori să fim ca ele într-o zi.

 

(Visited 101 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.