Deși, în plină iarnă, gradele sunt pe plus și păsărelele ciripesc ca și când primăvara e deja aici, Lucreția Laifghivăr (31 de ani) nu ratează nicio zi în care să-l echipeaze pe micuțul Sergiu ca și când ar urma să iasă afară la săniuș.

Lasă că știu eu mai bine! Dacă, totuși, începe să ningă? Lasă așa, că nu se știe! Și nu crapă dacă poartă costumul de iarnă, că nu degeaba i l-am luat de la Jumbo!“, a declarat Lucreția.

De asemenea, Lucreția s-a asigurat că, sub costum, Sergiu poartă un maiou, un tricou, o maletă și un pulover, iar la picioare două perechi de izmene peste care este trasă o pereche groasă de ciorapi flaușați.

Lasă că știu eu mai bine! Cum dă un vânticel așa mai iute, cum începe și-mi strănută. Lasă așa, că nu se știe!“.

Cu toate acestea, deși nu prea se poate mișca – practic, unde-l pui acolo stă – Sergiu este entuziasmat și bucuros să-și etaleze costumașul de zăpadă, fiind cel mai nou articol vestimentar pe care îl are.

Micuțul îi ignoră pe ceilalți copii care aleargă în jurul său și care, din când în când, îl mai mâzgălesc pe față în timp ce sunt priviți cu mândrie de părinți, pentru că, deh, așa-s copiii.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 802 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.