Eveniment

Mario Iorgulescu, beat și drogat cu cocaină când a produs accidentul în care a murit un tânar de 24 de ani

Institutul Național de Medicină Legală (INML) a publicat primele rezultate ale analizelor în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

Scris de 
 pe data 
12 septembrie, 2019

Potrivit acestora, Mario Iorgulescu, implicat într-un grav accident rutier în Capitală, duminică dimineața în urma căruia Daniel Vicol (24 de ani) a decedat, a ieșit pozitiv la testul privind consumul de cocaină.

De asemena, Iorgulescu consumase și alcool înainte de a se urca la volanul mașinii și avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima verificare și 1,76 la a doua verificare – ceea ar însemna că ar fi putut avea 2,20 g/l alcool pur în sânge în momentul accidentului.

Fiului preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal se află în continuare internat la Spitalul Elias.

Duminică, aflat la volanul unui autoturism marca Aston Martin, tânărul de 24 de ani a a pierdut controlul asupra volanului pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de tânărul de 24 de ani, care a murit pe loc.

 

Actualitate