Oamenii legii au pătruns în curtea imobilului prin escaladarea gardului de lemn, iar usa locuintei a fost găsită închisă, dar descuiată.

După ce au năvălit în casă, polițiștii au găsit o mamă şi doi copii de 8 şi 10 ani, care s-au refugiat plângând în una dintre camere.

Nu ştiam ce să fac, le-am dat actele, le-am spus că este o greşeală, dar tot insistau cu mandatul de percheziţie, copiii plângeau. Cei mici erau foarte speriaţi. Am chemat Ambulanţa, au făcut atac de panică. Nu sunt absurdă, înţeleg urgenţa, dar totuşi, ce Dumnezeu, suntem oameni… intră şi ne omoară iar apoi îşi cer scuze.

Nu au ascultat nimic. M-am prezentat, le-am spus cum mă cheamă, ei nimic strigau continuu «Unde-i, unde-i?» şi-mi fluturau hârtiile alea de nici nu apucam să văd pe cine caută”, a declarat mama copiilor pentru brasovstiri.ro.

După ce s-au lămurit că se află la adresa greşită, 35 de minute mai târziu, a fost întocmit un proces verbal în care se arată că, după ce i s-a prezentat mandatul, femeia a precizat că imobilul format din teren şi clădire este proprietatea familiei sale şi că la această locuinţă nu locuieşte persoana vizată de percheziţii.

Tot în proces verbal se precizează că „doamna nu are de făcut observaţii sau obiecţii cu privire la activitate, însă cei doi copii s-au speriat ca urmare a pătrunderii în locuinţă a organelor de poliţie“.

Mandatul de percheziţie emis de Tribunalul Braşov este valabil şi pentru spaţiile învecinate adresei suspectului, iar după lămurirea situaţiei, mascaţii şi-au mutat percheziţia în corpul de casă corespunzător.

 

(Visited 491 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.