Registrul Auto Român (RAR) a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe partea dreaptă, fără a fi luate în evidență și înmatriculările pe 2018.
Potrivit Ordinului, „postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curățenie stradală), precum și autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 și M3, ușile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului.”

Maşinile cu volan pe dreapta deja înmatriculate pot circula fără probleme. Însă dacă au nevoie de reomologare, de pildă, dacă îşi schimbă motorul, nu vor fi omologate până nu este mutat volanul pe stânga la un service acreditat. O astfel de intervenţie poate ajunge până la o mie de euro.

De asemenea, surse din cadrul Registrului Auto Român spun că nu este exclus ca, în urma unor alte modificări legislative, mașinile cu volan pe dreapta să nu mai poată obține Inspecția Tehnică Periodică, decât în situația modificării bordului și mutarea volanului pe partea stângă. Deocamdată, această măsură este în discuție la nivelul Ministerului Transporturilor și a conducerii RAR, fără a se fi ajuns încă la o concluzie. Decidenții se tem că o astfel de măsură ar duce în situația ca peste 30.000 de români să nu-și mai poată folosi autoturismele deja înmatriculate, însă dacă statistica accidentelor rutiere grave va indica o cauzalitate între mașinile cu volan pe dreapta și evenimentele rutiere mortale, s-ar putea hotărî și introducerea acestei restricții.

(Visited 836 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.