Într-un interviu acordat pentru Adevărul, acesta spune că partidele sunt populate de „neisprăviți în meseriile lor”, iar singurul criteriu după care sunt numiții managerii de spitale este cel al activității în campania electorală, al lipirii de afișe.

„Problema la noi este că partidele nu au oameni cu competenţe şi îi pun acolo (n.r. – în conducerea spitalelor) având în vedere calitatea de „tovarăşi buni”, care s-au luptat în campanie, au lipit afişe. Managerii sunt numiţi în funcţii nu pentru competenţele lor, ci ca o recompensă pentru munca lor în campania electorală. Degeaba se lamentează actuala guvernare cu „moştenirea grea”. Dacă e grea, de ce te-ai băgat? E ca un manager de firmă când preia o societate comercială – cu bune şi cu rele.

Nu e nicio speranţă pentru ca partidele să schimbe modul de numire a managerilor, deoarece partidele sunt populate de neisprăviţi în meseriile lor, cei eşuaţi în meseriile lor care nu înţeleg de ce e nevoie de profesionişti. Ei au intrat în politică să ajungă domni, pentru că prin meserie nu au putut izbândi. Uitaţi-vă la parlamentari, nu ştiu să formuleze o propoziţie”, a declarat dr. Dan Mihai Nicolau pentru Adevărul.

Medicul spune că tragedia de la Piatra Neamț se poate întâmpla oricând în orice alt spital din țară deoarece managerii sunt numiți politic și nu au curaj să pună piciorul în prag în fața șefilor de la partid când cer bani pentru renovarea sau modernizarea unităților medicale.

„Nenorocirea de la Piatra Neamţ se poate oricând întâmpla, cu puţine excepţii acolo unde managerii pun piciorul în prag. Credeţi că eu puteam să renovez secţia de chirurgie dacă nu puneam piciorul în prag? Ca şef secţie, dacă îţi lipsesc cele necesare desfăşurării activităţii declari închisă secţia din lipsă de aia, aia, ai. Nu-ţi asumi actul medical şi nu poate veni nimeni pete tine. Există în Codul Penal un articol care pedepseşte punerea în stare de nefuncţionare a unei secţii clinice cu până la 15 ani de puşcărie. Eu m-am dus la preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicoară, şi i-am spus că avem nevoie să renovăm secţia că nu se mai poate lucra. Mi-a spus că „nu sunt bani” şi „să vedem la anu”. Atunci, i-am cerut o foaie pe care să scriu că declar închisă secţia de Chirurgie toracică. Atunci a zis: „Îţi dau, nebunule. Stai.“ A pus mana pe telefon, a sunat şi s-au făcut rost de bani”, a precizat dr. Dan Mihai Nicolau.

În ceea ce privește declaraţia ministrului Nelu Tătaru: „Toţi suntem vinovaţi pentru ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ”, medicul spune că toți miniștii sunt responsabili, dar mai ales primul-ministru.

„Toţi miniştrii sunt vinovaţi, dar când ai preluat funcţia de ministru al Sănătăţii, trebuie să ştii ce preiei. Dacă a preluat răspunde şi pentru ce s-a întâmplat înainte. Într-adevăr, toţi sunt responsabili, inclusiv el, dacă ştia ce prostii s-au făcut înainte. A preluat cu bună ştiinţă şi lucrurile negative, trebuia să aibă un program de îndreptare. Principalul responsabil este prim-ministrul, degeaba o tot diluăm. Şeful de secţie un funcţionar care a primit ordin de la minister”, a mai adăugat renumitul medic.

Interviul integral poate fi citit AICI

(Visited 1.418 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.