Mașina, ce are în lipit în parbriz un sticker ce idică faptul că proprietarul este membru al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), a fost fotografiată în cursul zilei de marți, 6 august, în parcarea centrului Vivo!.

Fotografiile au fost publicate pe un grup de Facebook. Autoturismul, un Dacia Logan, are numărul de înmatriculare CT 50 SSM și pe parbriz nu se vede nicio legitimație pentru parcare destinată persoanelor cu dizabilități.

Contactat de Constanța de Azi, Vasile Zelcă, președintele Biroului Teritorial Constanța al SNPPC, condamnă gestul colegului său și susține că acesta ar trebui să plătească.

Cine a greșit să plătească. Acele locuri de parcare trebuie folosite exclusiv de persoanele cărora le sunt destinate. Articolul 16 din Constituția României spune că nimeni nu e mai presus de lege.

Și eu merg la cumpărături și caut până când găsesc un loc de parcare, dar în niciun caz nu profit să parchez pe locurile speciale. N-aș vrea ca vreodată să fiu în situația de a avea nevoie de un astfel de loc și să nu pot parca acolo. În primul rând, este de datoria noastră să dăm dovadă de simț civic și sprijinul necesar ca persoanele cu dizabilități să nu se simtă umilite sau marginalizate.“, a declarat Vasile Zelcă.

Amenda contravențională pentru șoferii care nu respectă locurile de parcare speciale este cuprinsă între 1.000 – 2.000 lei, cu posibilitatea achitării a jumatate din minimul amenzii în 15 zile.

Totodată, oamenii legii pot dispune măsura de ridicare a mijocului de transport de pe locul de parcare respectiv, iar autoturismul va fi depozitat într-un loc special amenajat de către administratorul drumului până cand va fi restituit deținătorului legal.

Solicităm cetățenilor să sesizeze aspectele legate de blocarea/ocuparea fără drept a locului de parcare destinat persoanelor cu dizabilități la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142 (WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate“, transmit reprezentanții Direcție Generale a Poliției Locale Constanța.

Deținătorilor de carduri-legitimație pentru parcarea gratuită pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități li se recomandă să afișeze documentele la vedere astfel încât să poată fi observate cu ușurință de polițiștii locali.

 

(Visited 457 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.