Actualitate

Militarii și polițiștii să pună armele în cui și să-și ia găleată cu mop. Când va ajunge un SGP la un venit brut de 6.247 lei, cât are o infirmieră debutantă?

Legea salarizării unitare în sistemul public a dat naștere unor anomalii greu de crezut și acceptat în orice societate cu mintea la cap. Așa s-a ajuns ca o asistentă fără nicio vechime, debutantă, într-un spital de provincie să aibă salariu dublu față de cel al unui militar sau polițist. Sunt inclusiv ofițeri, fie ei din MApN sau MAI, care nu reușesc să ajungă la veniturile unei infirmiere.

Scris de 
 pe data 
20 ianuarie, 2019

Zilele trecute, mare tevatură după ce s-a constatat că o infirmieră debutantă din Săcele ajungea la un salariu lunar brut de 6.247 lei, cu o încadrare de 3.226 lei, în timp ce o altă asistentă, cu 20 de ani vechime, avea un brut realizat de 5076 lei, la un salariu de încadrare de 2148 lei. În timp ce medicii și infirmierele să băteau în declarații și acuzau inechitatea, militarii și polițiștii asistau buimaci parcă la o piesă de teatru absurd.

Sunt mii de militari cu zeci de ani de experiență, căliți în teatre de operații, care merg în misiuni și aplicații cu muniție reală, care nici nu visează să ajungă la acest salariu câștigat în schimb de o colegă bugetară care… dă cu mătura prin saloane și schimbă așternuturile pacienților. Chiar și ofițeri ieșiți de pe băncile academiilor care nu au acest salariu câștigat în schimb de o infirmieră debutantă. Suntem curioși dacă o infirmieră debutantă ajunge la un brut de 6.247 lei, cât câștigă o infirmieră cu 30 de ani experiență în acel spital?

Bogdan Bănică, polițist criminalist și vicepreședinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, scrie ironic, pe Facebook, că după ce a văzut cât câștigă un infirmier și-a cumpărat găleată cu mop.

Polițistul a postat duminică pe pagina sa de Facebook fluturaşii de salariu din care rezultă că un infirmier debutant câştigă lunar 3.595 de lei, în timp ce un polițist cu zece ani vechime are un salariu de 3.113 lei.

El comentează, ironic, că, și-a cumpărat o găleată cu mop și că, după 20 de ani, crede că pune trusa criminalistică în cui.

Polițistul are un mesaj și pentru conducerea Ministerului de Interne.

„După vreo postare mai „acidă”, secretara își pune subalternii să mă contacteze, încercând să mă tempereze. Că de ce sunt așa nemulțumit, că de fapt la minister curge DECÂT lapte și miere, că nu mai au loc covrigii pe coada câinilor. DECÂT la minister poate, că în teritoriu realitatea e alta. Poate chiar mai dură decât o prezint eu uneori. Și sunt două variante: ori nu o cunoașteți și atunci ar trebui să plecați cu toții, ori o cunoașteți și ne luați de proști, variantă în care, ghiciți, ar trebui să plecați cu toții”, mai scrie Bogdan Bănică.

 

 

Actualitate