Ministrul de Interne admite că unii polițiști au dat amenzi în mod abuziv în perioada stării de urgență legate de coronavirus și spune că abuzurile sunt anchetate. Ministrul de Interne le recomandă celor care se consideră nedreptățiți să facă o sesizare.

„Am luat măsuri ca să nu se facă abuzuri. Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt pe teren, pentru că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Este o muncă titanică la nivel național”, declară Marcel Vela la RFI.

Ministrul de Interne spune că abuzurile sunt anchetate: „Unde am fost sesizați că s-au făcut abuzuri se fac cercetări de către inspectoratele județene, fie că au fost amendați de Poliție sau de Jandarmerie, Poliția de Frontieră. Unde au fost abuzuri la Polițiile Locale am sesizat primăriile de care aparțin polițiile respective”.

Ce nu știe ministrul de Interne este că probabil 90% dintre cei amendați se consideră nedreptățiți, iar decizia polițistului de a-i amenda ei o cataloghează drept un abuz.

Vela a dat exemplul unui fotoreporter amendat la Timișoara sau al unei vânzătoare din Oțelu Roșu care era la serviciu, dar căreia i s-a imputat în procesul verbal că nu avea adeverință de la serviciu.

(Visited 4.035 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.