Miting al cadrelor didactice din Constanța, miercuri, 31 mai, în fața Prefecturii
Cadrele didactice din Constanța vor organiza un miting în fața Prefecturii, nemulțumite de refuzul Guvernului de a accepta revendicările sindicale din Educație.
Cadrele didactice din Constanța vor organiza un miting în fața Prefecturii, nemulțumite de refuzul Guvernului de a accepta revendicările sindicale din Educație.
Acțiunea de protest va avea loc miercuri, 31 mai, între orele 11.00-13.00, fiind așteptați să partice angajați din învățământul constănțean, elevi și părinți.
Profesorii au intrat astăzi în cea de-a doua săptămână de grevă, în urma eșecurilor repetate în negocierele cu reprezentanții Guvernului. Dascălii cer cu efect imedit o mărire salarială de 25%, revendicare refuzată categoric de primul-ministru al României. În schimb, guvernanții propun acordarea unei prime de 2.500 lei cadrelor didactice și de 1000 de lei personalului auxiliar, plătită în două tranșe, propunere, la rândul ei, refuzată cateforic de sindicatele din Educație.
Cei mai afectați de impasul negocierilor și greva din Învățământ sunt elevii anilor terminali, din clasele a VIII-a și a XII, care vor susține în această vară examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.
Astăzi începe înscrierea candidaților la prima sesiune a examenului de Bacalaureat. Nu se știe încă cum se va desfășura acest proces, având în vedere că greva profesorilor continuă. Este posibil ca la unele licee să se amâne înscrierile, iar la altele să aibă loc astăzi. Sindicaliștii susțin că este posibil să se amâne și examenul de Bac.
Sindicaliștii au anunțat că vor purta discuții la ora 14:00 cu ministrul Muncii, Marius Budăi.
- miting
- miting profesori
- protest