Jandarmeria va aduce trupe din Craiova şi din judeţul Prahova, vor exista jandarmi călare, cu câini şi chiar cei cu echipament de intervenţie antiteroristă.

“Noi decidem când se blochează traficul rutier”, au transmis purtătorii de cuvânt ai Jandarmeriei.

Oamenii legii îi sfătuiesc pe protestatari să nu forţeze blocarea arterei în Piaţa Victoriei. Jandarmeria va fi dotată complet, cu trupe suplimentare, cai, câini şi celebrele trupe denumite “ţestoase ninja”, datorită echipamentului specific.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a anunțat măsurile care vor fi luate pentru protestul de mâine, 10 august, din Piața Victoriei, din București, informează realitatea.net.

Jandarmeria nu va face nicio estimare referitoare la numarul de participanti. Nu avem aceasta prevedere si nici vreo obligatie legala. De asemenea, nu avem nici instrumente sociologice. Nu ne vom asuma nicio informatie care da drept sursa Jandarmeria.

În aceste zile, am vazut o serie de mesaje si afirmatii in spatiul public si indemne la violenta, la ura si intoleranta. Am vazut amenintari cu moartea la adresa jandarmilor. Va asigur ca autoritatile nu vor tolera astfel de atitudini si nu vor sta impasibile. Nu vom accepta insubordonarea civica si actiunile de destabilizare.

Au fost lansate mesaje si amenintari, iar noi nu ne jucam. Vom lua masuri. Toti ce care vor lansa astfel de mesjae vor raspunde si vor suporta consecintele prevazute de lege. 

Este important sa intelegem ca jandarmii nu se confrunta cu cetatenii. Rolul nostru este sa asiguram siguranta participantilor si a celorlalti, care nu au legatura cu protestele”, a spus Marius Militaru.

(Visited 276 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.