Din cauza unei super-avarii în incinta CET Palas, constănțenii au rămas, de două zile, fără apă caldă și căldură. În urma unei super-investigații, am reușit să aflăm și motivul.

Așadar… Pe o iarnă geroasă, în urmă cu 33 de ani, într-o garsonieră rece din Constanța, în care se zbătea un iz de căldurică penibilă emisă de un reșou, Eusebiu și noua lui iubită, Marcela, au decis că s-ar încălzi mai bine dacă ar sta mai lipiți unul de celălalt.

Ei bine, păstrând puloverele pe ei și totoșii în picioare, Eusebiu și Marcela s-au încălzit cât au putut, iar în toiul acelei ierni dușmănoase a fost conceput Loredan (n.r. – încă nu se cunosc motivele pentru care cineva și-ar numi copilul așa). Pe tot parcursul creșterii sale, Eusebiu și Marcela i-au tot povestit și repovestit cu nostalgie lui Loredan cum, practic, a fost conceput datorită frigului din casă.

„Ehe! Dacă era cald și bine nu mai vedea el, tac-tu…“, îi tot spunea Marcela micuțului Loredan.

Anii au trecut, Loredan s-a făcut mare și a urmat o carieră de succes pe la mai multe tarabe din Satul de Vacanță, ca mai apoi să ajungă un șaormar apreciat la Cincin. Cu toate acestea, Loredan nu se simțea în largul său, nu simțea că face ceea ce-i place.

Astfel, a lăsat în spate cariera de la Cincin și, în urma unui interviu în care a fost întrebat doar cum îl cheamă, anul acesta, Loredan a devenit unul dintre bravii angajați ai CET Palas…. Băgat pe tura de noapte, Loredan avea acum puterea. Și cum sătea Loredan singur-singurel în incintă, căzut pe gânduri în tura sa de noapte, un aer rece strecurat pe șira spinării l-a izbit precum o revelație!

Amintindu-și de noaptea conceperii sale, Loredan s-a gândit că ar putea face unul dintre cele mai mărețe lucruri din viața sa: ar putea contribui la aducerea pe lume a mii și mii de constănțeni proaspeți. Fără să mai stea pe gânduri, Loredan a pus mâna pe un ciocan și a distrus cam orice aparatură și țevăraie din incinta CET Palas ce avea legătură cu distribuirea apei calde și a căldurii în toată Constanța.

Și cam asta ar fi.

Mai adăugăm și informația potrivit căreia CET Palas va furnizara căldură începând cu 1 Mai, când vor mai scădea temperaturile.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 4.843 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.