A fost un eveniment nefericit, cu mai multe elemente. Ca ministru de Interne, eu cer ca niciun cetățean român să nu mai fie bătut de un jandarm, dacă respectă legea. De asemenea, doresc ca niciun jandarm să fie umilit sau bătut de protestatari”, a declarat Moga, într-o primă conferință de presă.

El a mai comentat că ”există democrație și libertatea de exprimare, dar atenție, trebuie să înțelegem ce sistem să aplicăm la nivelul ordinii publice”. ”Ne place cum este în UE, în Germania, Franța sau SUA, atunci stăm de vorbă și o să facem așa cum este acolo. Deocamdată avem o lege și niște regulamente care trebuie respectate cu strictețe”, a mai declarat el.

Noul șef de la MAI a mai spus că la MAI trebuie să se instaleze ”adevărul pur”. El a precizat că a avut o primă discuție cu șefii din minister și că le-a ascultat părerile, atenționându-i însă că ”cine minte, nu-și face datoria, nu este prieten cu mine și nu va fi colaborator”.

După întâlnirea de președinție, am avut o ședință de Guvern, iar după ședință, am avut o întâlnire cu șefii de arme. Am încercat să discutăm, să vedem care sunt modalitățile de lucru. (…) În primul rând, prioritatea zero este siguranțea cetățeanului. Am stabilit modalitatea de lucru instalând respectul reciproc: dumnealor mă respectă pe mine, eu îi respect pe ei.

De asemenea, am stabilit lucruri care mă deranjează și pe care nu le accept. Vorbesc despre adevăr și de minciună. La noi, aici, trebuie să se instaleze purul adevăr, pentru că numai așa putem să luăm măsuri în cunoștință de cauză. Am spus și că nu doresc ca la ușa mea să vină toți comandanții de arme în fiecare dimineață. Le-am spus că o să mă duc eu la toate structurile ale MAI și o să analize cu celeritate problemele pe care le au”, a mai declarat Moga.

Noul ministru al afacerilor interne a susținut că nu a vrut să ocupe această funcție și că a acceptat cu greu pentru că știa cât de dificil este să conduci această instituție.

Am acceptat cu greu funcția. Știam că nu e de joacă aici, (…) nu sunt un copil fără minte ca să-mi asum o răspundere așa de mare fără să știu despre ce este vorba. O să fac în așa fel încât să rezolv cât mai multe probleme”, a mai afirmat acesta.

Noul ministru a susținut că nu a putut vorbi cu Carmen Dan pentru că aceasta ar avea probleme de sănătate și îi pare rău pentru că nu a putut să-i dea un buchet cu flori. El i-a mulțumit pentru activitatea depusă, adăugând că va continua ”lucrurile bune” care au fost făcute în timpul mandatului acesteia. Pe de altă parte, el a spus că nu a făcut un inventar al situației de la minister.

 

(Visited 662 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.