Actualitate

Noi informații despre salariile și banii de rată ai soldaților/gradaților profesioniști. Generalul Jianu și LMP, la masa discuțiilor

În data de 22 februarie 2019, la sediul Direcției generale financiar contabile a avut loc o întâlnire informală între personalul de conducere al Direcției generale financiar-contabile condusă de domnul General Florin Jianu și delegația Ligii Militarilor Profesioniști, în cadrul căreia au fost abordate probleme cu privire la acordarea unor drepturi cuvenite celor aflați la baza ierarhiei militare.

Scris de 
 pe data 
22 februarie, 2019

A fost abordată problema salarizării soldaților/gradaților profesioniști, având în vedere că drepturile de soldă sunt stabilite, în continuare, conform procedurilor și metodologiei în vigoare la data de 31.12.2009, precum și a creșterii nivelului salariului minim brut pe țară la nivelul soldei de funcție, fapt ce a generat suprapuneri salariale.

Conform discuțiilor, salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază și majorările salariului de bază prevăzute de lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru, și salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019 – 2022, se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, fiecare creștere reprezentând ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, care conține și majorarea acestuia, și cel din luna decembrie 2018.

De asemenea, s-a adus în discuție Legea 288/2018, care produce efecte odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Cei care au achiziționat un credit imobiliar după apariția legii, vor primi retroactiv sumele de bani, odată cu apariția normelor de aplicare. Delegația LMP a arătat că există o discriminare în L-288/2018, în sensul ca militarii care au achiziționat un credit ipotecar/imobiliar nu pot beneficia de compesația lunară de chirie pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. În prezent L-288/2018 este atacată la Curtea Constituțională pentru discriminare.

În ceea ce privește Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” – se încearcă o măsură reparatorie, astfel încât toți militarii să beneficieze de efectele legii 149/2018.

Alte subiecte abordate vizează:

  • modificarea L-121/2011 privind sumele alocate pentru diurna angajaților trimiși în misiuni în străinătate, astfel încât, să fie toate aduse la același plafon.
  • posibilitatea acordarea majorării salariale pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează.
  • posibilitatea acordării sporului de noapte și militarilor care executa alte servicii ordonate în afara serviciului de pază.
  • nu toți soldații și gradații profesioniști beneficiază de decontarea transportului privind vizitarea familiei (L-17).
  • diurna în valută a echipajelor navelor din Forțele Navale care nu sunt sub comandă SNMNG și execută exerciții în afara teritoriului național (apele internaționale).

Actualitate