Educaţie

Noi reguli pentru elevi. Clasele a VIII-a, XII-a și clasele primare au cursuri numai dimineața. Ghiozdanul nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului

Potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății, publicat vineri în Monitorul Oficial, sunt stabilite noi reguli de sănătate valabile pentru toate unitățile de învățământ și înlocuiește vechiul regulament ce fusese adoptat în 1995.

Scris de 
 pe data 
31 august, 2020

Noul act normativ stabilește că  elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața, transmite edupedu.ro

Documentul abrogă Ordinul 1955/1995, cel care stabilea până acum normele respective. În vechiul document era prevăzut că “elevii din clasele I-IV vor avea cursuri numai dimineaţa”, fără să facă referire și la anii terminali sau la grădinițe și creșe.

În documentul oficial apare și limitarea greutății ghiozdanului pentru toți elevii, ca noutate în materie de reglementare, până acum fiind limitată greutatea acestuia doar la ciclul primar.

În articolul 30 scrie că “elevii din ciclul primar si gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită”, iar “greutatea conținutului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului”.

Documentul stabilește că “activitatea de scriere nu se desfășoară la clasa pregătitoare și clasele I-II la prima oră”. Această reglementare era și în vechiul ordin, la fel și cele de mai jos.

Legat de orele de sport, la articolul 38 prevede că “orele de educație fizică nu se efectuează în prima oră a turei de după-amiază”.

“Orele de desen, mai ales de desen tehnic, se vor efectua în perioadele de timp în care elevii beneficiază de iluminatul natural”, potrivit ordinului citat.

“Se evită situarea a două ore consecutive ale aceluiași obiect de studiu”, se ma iarată în regulament.

Articol complet pe edupedu.ro

 

Actualitate