Angajata Direcției de Finanțe Buzău, în vârstă de 50 de ani, a primit de la un polițist local 400 de lei pentru a-l ajuta să ia înapoi taxa pe care a plătit-o la prima înmatriculare a autovehiculului său, adică suma de 8.000 de lei, scrie news.ro.

Funcționara nu a știut, însă, că polițistul respectiv îi pregătise un flagrant.Femeia a fost pusă sub control judiciar, iar procurorii din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Buzău au început o anchetă penală.

Acţiunea de flagrant a fost organizată în urma denunţului depus de poliţistul local la D.G.A. – S.J.A. Buzău. Faţă de suspecta în cauză a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, cercetările continuând sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită”, se arată în comunicatul remis de DGA.

Conform unor surse judiciare, angajata ar mai fi avut probleme şi în trecut, când lucra la Serviciul de Executări Silite şi făcea muncă de teren, însă, prejudiciul de la acel moment a fost achitat de funcționară și aceasta a fost mutată la biroul de restituire a taxei auto.

 

(Visited 42 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.