Mama unei fetițe din clasa pregătitoare și a unei adolescente din clasa a Vlll, ambele la Școala generală Nicolae Bălcescu din Oradea, Mihaela Ichim este, la rându-i, profesor de limbă franceză la Liceul Constantin Șerban din orașul Aleșd.

Sunt cadru didactic şi am observat că în ultima perioadă opinia publică este extrem de defavorabilă la adresa noastră, a educaţiei din România în general. Consider că părinţii, prin ceea ce fac, de multe ori, sunt responsabili pentru degradarea imaginii noastre.

Pentru că nu este normal să se facă lucrurile astea. Lucrurile se pot face şi altfel, nu doar stând cu mâna întinsă în faţa părinţilor. Avem proiecte europene, avem ONG-uri, sponsorizări, bani de la primării“, a declarat Mihaela Ichim pentru adevarul.ro

Orădeanca se referă la mesajele deplasate care i-au fost transmise pe aplicația WhatsApp de părinții celorlalți copii din clasa pregătitoare în care învață fiica ei mai mică, și care i-au cerut să își mute copilul din clasă, după ce a refuzat să contribuie la cadoul învăţătoarei şi la achiziţionarea de perdele respectiv a unui alfabetar.

“Nu este normal, altu dă banul, altul nu”, “să vă găsiți altă clasă unde nu este nevoie“, “recomandarea mea este să se mute”, sunt doar câteva din mesajele primite de femeie.

Mihaela Ichim, care a postat pe contul său de Facebook respectiva conversaţie, susţine că atitudinea acestor părinţi o consideră deranjantă, pentru că nu este pentru prima dată când are de suferit pentru principiile ei.

Dragi părinți, căci vouă mă adresez, este inadmisibil unde s-a ajuns. Unde am ajuns noi, ca oameni. Nu am facut-o din răutate, ci pentru că lucrez în învățământ și știu, după 17 ani de dăruire, că lucrurile se pot face și altfel, nu doar stând cu mâna întinsă în fața părinților.

Avem proiecte europene, avem ONG-URI foarte implicate, care lucrează pe proiecte cu școli, avem sponsorizări, avem bani de la primării. Doar că lucrurile astea ar trebui făcute de cadrele didactice și manageri gratis și cu multe ore petrecute în fata calculatorului. Dacă eu am putut, și alții pot.“, a scris mămica pe Facebook.

Învăţătoarea, spune tot ea, nu a impus nimic, nu a solicitat nimic părinţilor, aceștia din urmă fiind care insistă să cheltuie banii proprii. “E o dorinţă a părinţilor ca elevii să beneficieze de condiţii cât mai bune, dar trebuie să accepte că nu aceasta e normalitatea în şcoala noastră“, spune femeia.

Articolul complet, pe adevarul.ro

 

(Visited 2.370 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.