Până în 4 aprilie, ora 12.00, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, până acum, 141 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 430 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 119 pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 36.092 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 893 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.164 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Aau fost întocmite, până în prezent, 300 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.

 

(Visited 266 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.