Bilanțul total al infectărilor a ajuns la 27.746, iar numărul deceselor la 1.687.

La nivelul județului Constanța este înregistrat un total de 458 cazuri, cu 4 mai mult față de ultima raportare.

În intervalul 01.07.2020 (10:00) – 02.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 20 decese (11 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Mehedinți, Prahova, Suceava și Vaslui.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 787 de persoane. Alte 59.414 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 735.221 de teste.

 

(Visited 302 times, 2 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.