Polițiștii din Alba au reținut opt persoane bănuite că nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu și nu ar fi livrat corespondența destinatarilor.

La perchezițiile făcute de oamenii legii au fost găsite în subsolul Oficiului Poștal Sebeș, județul Alba, aproape 7.000 de plicuri care nu au fost înmânate destinatarilor, depozitate în saci de plastic, iar peste 3.000 de plicuri au fost găsite acasă la foști și actuali angajați.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat măsura reținerii față de opt persoane din municipiul Sebeș și localitățile rurale din apropierea acestuia, care sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.

Cu ocazia celor 23 de percheziții care au avut loc ieri (joi – n.r.), la domiciliile acestora au fost găsite 3.380 de plicuri expediate de instanțe de judecată, instituții publice și furnizori de servicii, iar la sediul societății comerciale specializată în furnizarea de servicii poștale au fost găsite 6.904 plicuri neexpediate destinatarilor în termen”, a declarat Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.

Cele opt persoane reținute vor fi prezentate, vineri, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii din Alba au făcut percheziţii la oficii poștale din județ și la locuințele a 21 de angajați și foști angajați, suspectați că, timp de un și jumătate, nu au livrat destinatarilor corespondența trimisă de instanțele de judecată și au semnat în fals dovezile de livrare.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2019, aceștia nu ar fi înmânat destinatarilor corespondența expediată de către instanțele de judecată din municipiul Alba Iulia și ar fi semnat, în fals, în numele destinatarilor, dovezi și borderouri de livrare, primele fiind expediate ulterior instanțelor de judecată.

Poșta Română a anunțat, joi, în legătură cu perchezițiile la câteva oficii poştale din judeţul Alba, că fiecare angajat este direct răspunzător pentru modul în care își desfăşoară activitatea, iar dacă suspiciunile se vor adeveri, se vor lua măsuri drastice.

 

(Visited 559 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.