Având ca titlu „Mitingul Contra Abuzurilor“, încă din primerele rânduri ale documentului se poate observa că șefii de la central vor să se asigure că toată lumea înțelege ora la care „începe efectiv“ manifestația: „20.00 (opt seara)“.

Din primele puncte, sunt mâncate două litere ale cuvântului „fiecare“, scris greșit de două ori: „Ficare

Pesediștilor li se ordonă ca reprezentanții fiecărui județ să aibă un semn distinctiv, în piept, însă nu li se spune ce ar trebui să reprezinte acel semn. Totodată, la fiecare 10 oameni trebuie să existe un steag tricolor.

Deși mitingul este organizat pentru ziua de 9 iunie, președinților organizațiilor județene li se cere prezența în București de pe 8 iunie, de la ora 19.00. Nici ei nu știu exact de ce, pentru că în document nu este menționat motivul.

De asemenea, se cere ca la fiecare grup de 50 de oameni să existe o „pancardă“. Deși, probabil, o pancartă le-ar fi mult mai utilă.

Nu este neglijat nici aspectul vestimentar. Pesediștilor li se impune să vină îmbrăcați în alb „de la mijloc în sus“. Important este ca fiecare județ să-și confecționeze „pancartele“.

Totodată, în document este folosit și un termen militar: „afluire“. Sunt prezentate modul de organizare pe grupe, fiecare grupă având un șef. Vor exista detașamente de 100 de oameni, care, bineînțeles, vor avea un șef de detașament.

Circulara se încheie cu o notă ce folosește un pleonasm: cât mai multe „stegulețe mici“, ce le sunt cerute tuturor participanților la miting.

Îi aşteptăm pe toţi care vor să trăiască într-o ţară liberă, în care să nu mai fie instituţii aflate sub teroare, unde, din cauza unei propagande toxice uriaşe se pune problema ca o putere subterană să paraziteze deciziile şi să influenţeze într-un mod ocult decizii importante, să permită instruziuni neconstituţionale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti să fie închise, zeci, mii de destine să fie distruse“, a declarat președintele PSD, Lviu Dragnea.

 

(Visited 585 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.