SNPPC nu s-a lasat sedus de “promisiunile” tip lapte si miere ale Guvernului, mai ales dupa ce legea 153/2017 a fost macelarita in detrimentul familiei ocupationale din care MAI face parte. In ultimul an am vorbit pe toate canalele media despre manipularea si minciunile guvernului privind “cresterile” salariale promise cu atata patos in campania electorala. SNPPC prin liderii centrali si teritoriali au avut un discurs corect tot timpul prezentand opiniei publice cum incearca Guvernul sa ne minta. La un moment dat am fost singurii care am demascat manipularea cu transferul contribitiilor si dezastrul ce va urma, dar cei mai multi s-au trezit numai dupa ce acest nou “concept” s-a materializat si a produs catastrofa stiuta azi”, a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC Constanța.

De asemenea, sindicaliștii anunță că cel putin 10000 de politisti si personal contractual vor ajunge la protest. „Acest lucru sperie Guvernul, pentru ca nu este comod sa-ti iasa in strada 10000 de angajati ai internelor chiar de ziua lor. Printre solicitari este si aplicarea grilei de salarizare prevazuta in legea 153/2017”, mai spun reprezentanții SNPPC.

Sambata trecuta toate sindicatele din MAI au semnat un protocol de colaborare si au dat semnalul catre toti membrii lor sa iasa la protest pe 24.03.2018 la ora 10.00 in fata sediului MAI. „Acest lucru, fara precedent in tanara istorie a sindicalismului din MAI, a panicat ministerul de resort si Guvernul , care simt ca nu mai pot prosti politistii si prin manipularea miscarii sindicale”, a declarat Vasile Zelca.

SNPPC acuză că ieri MAI a iesit cu urmatoarea capcana: “Considerăm oportun ca intervențiile în zona salarizării MAI să vizeze introducerea posibilității plății orelor suplimentare, pe de o parte, dar și menținerea unui echilibru între salarizarea jandarmilor și cea a polițiștilor.”

„M-am uitat foarte atent la discursul de ieri al doamnei ministru Carmen Dan. A vorbit de cele 180 de ore suplimentare anual, fara a face distinctie intre orele lucrate suplimentar in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale-sdsl ( care in momentul de fata sunt platite) si orele lucrate suplimentar in perioada luni-vineri. Aici se impune o precizare : in momentul de fata avem ore lucrate suplimentar si ore lucrate planificat in zilele de sdsl si mai tarziu veti vedea de ce aceasta precizare, in cele ce urmeaza. Buuunnn. In momentul de fata politistii lucreaza deja suplimentar si planificat in perioada sdsl sute de ore, care le sunt platite ( planificatele nu au prag, suplimentarele au ). Conform relatarilor distinsei doamne, toate orele suplimentare vor fi platite cu acelasi spor , fara a se face diferenta intre ora suplimentara lucrata luni-vineri si ora suplimentara lucrata sdsl( care trebuie platita mai bine avand in vedere chiar prevederile din Codul Muncii). In acest mod ne vom trezi ca toti politistii (cel putin judiciarul si politia rurala) vor fi planificati la munca de luni pana vineri iar sambata si duminica vor fi chemati doar la ore suplimentare, fara a mai fi planificati in program normal de lucru.

În acest mod politistii vor pierde sporul de 75% pentru orele lucrate planificat sdsl ( o medie de 30-40 ore lunar) si li se vor plati numai 180 ore anual cu acelasi spor ( o medie de 16 ore lunar). Ne-am intepat de prea multe ori in ultimul an de minciunile Guvernului si am vazut cum actioneza, rastalmacindu-si propriile promisiuni”, mai spun reprezentanții SNPPC.

În conclucie, SNPPC nu renunță la mitingul din 24.03.2018, principala revendicare fiind aplicarea Legii 153/2017.

 

(Visited 1.812 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.