Eveniment

Pedepse date „la mișto” pentru patru polițiști care au făcut grătare în timpul programului

În urmă cu doi ani, patru polițiști s-au filmat în timp ce făceau grătar și se distrau în timpul programului. Imaginile au ajuns pe Internet, iar în urma cercetării disciplinare cei patru oamenii ai legii au fost… amendați!

Scris de 
 pe data 
1 august, 2019

Chef cu grătar și muzică lăutărească – cam așa își făceau datoria patru polițiști din Capitală, îmbrăcați în uniforme, în timpul programului de lucru, în luna martie 2017.

Superiorii acestora spuneau atunci că imaginea Poliției a fost șifonată de comportamentul celor patru.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti condamnă acest comportament şi are toleranţă zero faţă de cei care nu îşi exercită cu corectitudine atribuţiile de serviciu şi dezaprobă aceste forme de manifestare, izolate, dar care aduc atingere imaginii Poliţiei Capitalei şi poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea cu profesionalism”, transmiteau reprezentanții DGPMB.

Atât de afectați au fost șefii celor patru, încât sancțiunile s-au dovedit extrem de „usturătoare“.

La finalul anchetei disciplinare, trei dintre agenți au primit o reducere a salariului cu 10 la sută timp de două luni, iar al patrulea a fost sancționat cu o amendă în valoare de 5 la sută din salariul pe o lună.

 

Actualitate