Actualitate

Pensiile vor fi recalculate după o nouă formulă 100% românească: pensiile mici rămân mici, pensiile mari vor fi și mai mari

Cinci milioane de pensii vor avea o altă formulă de calcul în noua lege a pensiilor. Ministrul Muncii a menționat faptul că nicio pensie nu va scădea în urma acestei recalculări.

Scris de 
 pe data 
4 aprilie, 2023

„Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei, după care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR”, a declarat Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii la Antena3.

Această recalculare a pensiilor se va aplica asupra a cinci milioane de seniori din România. Scopul acesteia este acela de a da o formă sistemului de pensii, dar și de a rezolva inechitățile dintre bărbați și femei. De menționat în acest caz este faptul că foarte mulți români au ieșit la pensie în baza unor legi diferite.

Acesta a transmis în cadrul unei emisiuni televizate, faptul că a decis, alături de colegii de la Ministerul Muncii și de la Casa Națională de Pensii Publice, noua formulă de calcul a pensiilor. Inițial au existat trei variante după care ar fi putut fi calculate veniturile lunare ale românilor

Noua recalculare a pensiilor se va face în baza ideii că valoarea punctului de pensie a crescut la 1.785 de lei, după ce s-a decis ca valoarea punctului de pensie să crească cu aproximativ 200 de lei.

Mai mult, se pare că este ultimul an în care se stabileşte o asemenea majorare, urmând ca începând de anul viitor valoarea punctului de pensie să crească cu rata medie anuală a inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Potrivit unor surse, o posibilă formulă pentru recalcularea celor cinci milioane de pensii ale românilor ar fi formată astfel:

– Numărul de puncte de pensie X VPR (n.r. Valoarea punctului de referinţă). În acest moment, VPR este 72, având în vedere că se calculează, după cum urmează: punctul de pensie împărţit la 25 de stagiu de cotizare. În cazul în care punctul de pensie va creşte în 2024 la 1.875 de lei, VPR va ajunge la 75.

Actualitate