Protestul de astăzi, 19 august, a început încă de la primele ore ale zilei. Primii protestatari au fost șoferii din tura de dimineață, urmați de cei din tura de după-amiază. Reacția angajaților vine la două luni de la precedentul protest, în care șoferii CT BUS au cerut lefuri mărite și condiții mai bune de lucru.

Totodată, amintim că în luna iunie, Sindicatul Profesional al Transportatorilor şi Activitătilor Conexe din cadrul CT BUS Constanţa a trimis primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac și Consiliului Local al Municipiului Constanța o scrisoare deschisă prin care prezintă neajunsurile, precum şi situaţia angajaţilor CT BUS.

Sindicaliștii îi invitau pe reprezentanții Primăriei și ai CJC să stea o zi întreagă alături de șoferi pentru a vedea în ce condiții își desfășoară activitatea. Angajații CT BUS declarau că munca pe care o depun zi de zi nu este răsplătită financiar la adevărata valoare.

„Pentru a înţelege munca unui şofer, adresez invitaţia unui consilier, unuia dintre viceprimari sau chiar donmnului primar, să stea alături de şofer, în cabină, pentru o zi de muncă, pentru a putea constata cu ce greutăţi se confruntă acesta, să vadă cum şoferii mănâncă de multe ori din mers, neavând pauză de masă nici măcar la un program de 12 ore, sau ce înseamnă să meargă la toaletă doar de 3-4 ori în cele 12 ore.

Domnilor, vi s-a întâmplat vreodată să vă abțineţi să vă satisfaceţi nevoile fiziologice o perioadă considerabilă de timp? În mod evident, cunoaşteţi faptul că, pentru conducătorii auto, orice moment de neatenţie contează, o greşeală putând cauza pagube materiale imense şi chiar victime, dar şi că, în special, în cazul transportului de persoane, riscul producerii unor tragedii este permanent, existând nenumărate situatii cărora şoferii CT BUS sunt nevolţi constant să le facă faţă.

Un alt motiv de stres pentru şoferi este şi acela că foarte mulţi participanti la trafic nu respectă regulile dc circulaţie şi de multe ori şicanează şoferii CT BUS, existând riscul de a afecta siguranţa transportului şi chiar integritatea pasagerilor. Vă aduc la cunoştinţă şi faptul că în cadrul CT BUS există şoferi care au avut de plătit daune în urma unor coliziuni/accidente produse nu neapărat din vina acestora, dar trebuie avut în vedere faptul că, de multe ori, conjuncturile nefericite au apărut din cauze de natura celor iterate mai sus, fiind nenumărate posibilităţile ca un şofer să fie pus în situaţii periculoase (participanţi la trafic indisciplinali, traficul rutier care în ultima vreme a devenit aproape imposibil, etc.)“ – se arată într-un fragment din scrisoarea sindicaliștilor.

(Visited 940 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.