Eveniment

Polițiștii protestează. Nu mai acceptă să fie umiliți! „IPJ Constanța tolerează mojiciile și comportamentele deviante ale acestor șefi frustrați”

Polițiștii din Mangalia se pregătesc de protest, acuzând că sunt umiliți de șefi, care-i compară cu muncitorii de la salubrizare. De asemenea, oamenii legii reclamă faptul că se fac presiuni asupra lor de a aplica mai multe amenzi, iar drept pedeapsă le-a fost schimbat programul de muncă în ture de 8 ore. Pentru a protesta față de aceste abuzuri, polițiștii vor protesta joi, 6 decembrie, în fața Poliției Mangalia, între orele 12-14.

Scris de 
 pe data 
5 decembrie, 2018

„În urma mai multor sesizări din partea agenților de poliție din cadrul compartimentului de ordine și siguranță publică a Poliției Municipiului Mangalia, reprezentanții organizației noastre au verificat și documentat abuzurile săvârșite de conducerea acestei unități. În primul rând este important să condamnăm ferm comportamentul cms. șef Gabriela Iacob, împuternicit adjunct al șefului Poliției Mun. Mangalia, care i-a umilit pe agenții de poliție într-o ședință, comparându-i cu muncitorii de salubritate pentru că nu aplică mai multe amenzi și că nu și-ar justifica activitatea, de parcă polițiștii ar avea normă de șaibe sau piulițe ca și în fabricile de pe vremea lui Ceașcă”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Europol.

De asemenea, polițiștii reclamă faptul că drept pedeapsă, cms. șef Gabriela Iacob, profitând că se află la comandă (comandantul fiind în concediu de odihnă), le-a schimbat programul de lucru în ture de 8 ore, fapt ce contravine  chiar Dispoziției Inspectorului Șef.

„Problemele nu sunt de noutate, însă acum au escaladat, odată cu voința „șefei” care, din lipsă de rezultate profesionale, simte nevoia să se impună prin căprărie și să-și alimenteze ego-ul prin suprimarea subalternilor. Astfel, stimabila șefă, profitând de faptul că se află „la comandă” în lipsa șefului care e în concediu de odihnă, le-a transmis polițiștilor că, începând cu luna decembrie 2018 vor fi planificați la 8 ore pentru că așa vrea ea. Problema este însă că această planificare contravine tocmai Dispoziției Inspectorului Șef, prin care s-a stabilit încă de la începutul anului că forma de organizare a programului de lucru în cazul structurii de ordine publică a Poliției Mangalia este în schimburi de 12 ore. Mai mult, competența de modificare a formei de organizare a programului de lucru îi revine exclusiv inspectorului șef”, mai spun reprezentanții Europol.

În aceste condiții, văzând planificarea întocmită de cms șef Gabriela Iacob, polițiștii acuză că li se încalcă repausul săptămânal și sunt obligați ca în unele zile să patruleze singuri, punându-li-se în pericol integritatea corporală și chiar viața.

„Față de aceste abuzuri evidente și pentru a transmite un mesaj vehement conducerii IPJ Constanța care tolerează mojiciile și comportamentele deviante ale acestor șefi frustrați, am declanșat procedura de conflict de muncă și anunțăm public organizarea unui protest în data de 6 decembrie 2018, între orele 12:00-14:00, în fața Poliției Municipiului Mangalia. Singurul context în care vom renunța la aceste acțiune este revocarea dispoziției abuzive prin care s-a modificat programul de lucru și implicit, menținerea programului de 12 ore”, se mai arată în comunicatul polițiștilor.

Actualitate