Şoferul autospecialei de poliţie care a lovit, pe trecerea de pietoni, două fetiţe de 13 ani a fost pozat de către martori, imediat după producerea accidentului, în timp ce verifică cu bocancul dacă victima sa este vie. Angajatul Ministerului Afacerilor Interne are 30 de ani şi lucrează în Poliţie din 2017.

Pe o fotografie obținută de reporterii Observator se poate observa cum polițistul, care discută la telefon, cel mai probabil cu operatori de la Serviciul 112, o verifică pe fetiță cu piciorul stâng. În apropiere pot fi observați și câțiva martori ce privesc neputincioși cum copila se stinge din viață. Este grav rănită și sângerează puternic din zona capului, după ce a fost lovită cu putere.

„Deci a coborât din mașină și cu piciorul, cu bocancul, îi dădea peste piciorul fetiței ca să vadă dacă mai respiră. Iar băiatul care era martor lângă el, la acel moment, i-a spus: de ce dai cu piciorul în ea. Atunci a întors-o într-o parte, cu mâna”, a povestit o femeie.

Reprezentanţii ONG-ului Luptăm pentru România au postat pe pagina de Facebook a organizaţiei un mesaj în care susţin că poliţistul aflat la volanul maşinii nu se afla în misiune.  

„Conform martorilor, poliţistul care era singur în maşină a fost luat de la locul accidentului de către o maşina tip SUV, nicidecum cu autospeciala Poliţiei. Ba mai mult, maşina condusă de poliţistul criminal NU ERA IN MISIUNE, neavând semnalele acustice sau luminoase în funcţiune, acestea fiind pornite abia după accident. Viteza autospecialei condusa de criminal era atât de mare, încât maşina s-a oprit la peste 50 de metri de locul impactului”, au scris reprezentanţii ONG-ului pe reţeaua de socializare.  

O maşină de poliţie a lovit, joi, două fete care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei, la faţa locului fiind direcţionate mai multe echipaje medicale, dar şi de poliţie. O fată de 13 ani, pentru care s-au aplicat la faţa locului manevre de resuscitare, a murit, iar alta, de 11 ani, cu multiple răni, a fost transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Ea este cooperantă, conştientă, are fractură de gambă şi rămâne pe sectia de Ortopedie pentru observaţie şi îngrijiri, au transmis reprezentanţii unităţii sanitare.

(Visited 2.947 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.