Toți primarii PSD și PMP din județul Constanța sunt revoltați de modul în care Guvernul liberal a împărțit sumele pe unitățile administrativ-teritoriale pentru plata cheltuielilor de funcționare. Fără nicio excepție, banii s-au dus masiv doar către primăriile conduse de liberali, administrațiile cu primari PSD, indiferent de numărul de locuitori, primind fonduri de aproape 10 ori mai mici.

Așa se face că un oraș precum Năvodari, cu 44.000 de locuitori, a primit 50.000 lei, în timp ce toate comunele PNL, inclusiv cele cu 1.000 de loicutori, să primească sume între 330.000 și 430.000 lei.

De precizat, că nicio primărie PSD nu a primit mai mult de 50.000 lei.

În aceste condiții, primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, acuză Guvernul PNL că împarte banii publici strict pe criterii politice, fără să țină cont că cei afectați sunt cetățenii de rând.

„Sunt indignat și mâhnit față de atitudinea disprețuitoare și distructivă a Guvernului PNL față de orașul Năvodari. Avem de-a face cu o împărțire a banului public de către Guvernul liberal strict pe criterii politice, toate primăriile PSD din județ primind de 10 ori mai puțini bani decât cele cu primari PNL.

Mă întreb oare cum se simt liberalii și votanții PNL din Năvodari când partidul lor lovește în oraș și năvodărenii, arătându-le atâta dispreț?

Cum te simți când știi că ai votat un partid care încearcă să distrugă orașul în care trăiești, singurul criteriu fiind apartenența la un partid sau altul a primarului ales?”, a declarat Florin Chelaru.

Edilul reamintește guvernanților că orașul Năvodari este cel de-al doilea contributor la bugetul de stat din județ, după municipiul Constanța, și nu poate înțelege „această bătaie de joc”!

„Guvernul liberal nu a înțeles că în Năvodari nu trăiesc pesediști, pemepiști sau liberali, ci trăiesc oameni, cu visuri, idealuri și probleme, care acum sunt pedepsiți pentru orientările lor politice. Cu un asemenea partid la conducerea țării, România nu poate avea un viitor promițător și nu poate spera la șanse echitabile pentru dezvoltare, PNL împărțind țara și cetățenii în două categorii: ai lor și restul!”, a mai adăugat Florin Chelaru.

(Visited 511 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.