• Care este cel mai important proiect pentru 2019?
  • Cel mai important proiect pentru Cernavodă este Via Verde. Ar fi trebuit, conform contractului, să se termine în septembrie 2019. Însă, datorită faptului că se lucrează foarte bine, constructorul ne-a promis că în luna mai va fi gata. Este unul dintre cele mai importante proiecte pe cale le avem.

 

  • Ce îl face așa de important?
  • Acest proiect îmbină două necesități ale orașului. Se crează un dig de protecție împotriva inundațiilor exact în zona unde canalul vine și intră în oraș. Am adus foarte mult pământ, am ridicat terenul, iar pe acel teren am creat o promenadă. Va fi un km de promenadă, care va ajunge până în port. Realitatea este că noi trebuie să dăm valoare zonei respective, tot orașul Cernavodă este îndreptat doar către Centrala Nucleară, pe centru și atât. Am încercat să dezvoltăm puțin și zona portuară, mai ales că în Portul Cernavodă acostează în jur de 200 de nave de pasageri anual, fiecare navă cu cel puțin 130 de pasageri. Dintre acești, jumătate rămân la Cernavodă, pe ceilalți operatorul de turism îi duce la Constanța. Celor care rămân aici, la Cernavodă, în realitate, acest oraș nu putea să le ofere nimic. În curând, îi vom putea opri însă aici, vom avea cu ce să îi atragem, să viziteze promenada, să se plimbe.

 

  • Să înțelegem că este un proiect care va atrage turiștii veniți pe vasele de croazieră…
  • Da, dar, în primul rând, această promenadă este făcută pentru cetățeni din Cernavodă, pentru că orașul avea efectiv nevoie de ea. Cernavodeanul are nevoie de un loc de relaxare, de plimbare. Și, totodată, îmbinăm puțin și cu turismul, capitol la care Cernavodă este puțin mai neprivilegiat fiindcă trebuie să recunoaștem că nu suntem o zonă turistică.

 

  • Cum va arăta promenada când va fi gata?
  • Această promenadă va fi prevăzută cu locuri de joacă, piste de biciclete, alei pentru plimbări, mobilier urban. Există și 3 foișoare, foarte multe bănci. Pe o anumită zonă, va fi făcut un podeț, un fel de estuar natural atunci când apa va crește. Fiindcă zona era mai înaltă, lăsăm apa să pătrundă, dar o dirijăm. Acolo vor exista nuferi, vegetație, iar peste va fi un podeț. Important este să amenajăm o zonă frumoasă, atractivă, astfel încât tinerii și toți cetățenii să se simtă bine.

 

  • Vorbind de tineri, mai există interes din partea acestora pentru a rămâne în Cernavodă, să își facă o casă, să prindă rădăcini aici?
  • Tinerii își doresc să se stabilească acolo unde găsesc condiții, sprijin, locuri de muncă. Vreau să vă spun că în Cernavodă se va naște un nou carter, în zona Sere, un cartier rezidențial în toată regula. Am accesat de la Guvern 13 milioane lei pentru asfaltare, iluminat, termie, canalizare, apă. Va fi un cartier nou și cernavodenii chiar vor fi geloși fiindcă șoselele vor fi late, de 14 metri. Acolo sunt locuri pentru case,  a fost lotizat terenul, dat în concesiunea cetățenilor ca să își construiască case. Va fi un cartier nou, rezidențial. Toată infrastructura va fi nouă, există spațiu și totul va fi luat de la zero. Se lucrează în momentul de față, va fi o zonă fantastică. Primăria va veni în zonă cu parcuri, spații publice, puncte termice. Vor fi aproximativ 80 de locuri de casă, încă se mai lotizează și ne extindem.

 

  • Acum, la final de an, un mesaj pentru cernavodeni…
  • Le doresc să aibă parte de sănătate, să le fie familia și cei dragi aproape și să își ducă la bun sfârșit toate proiectele. Primăria le va fi partener și sprijin, având cu toții același scop: să trăim într-un oraș cât mai frumos, civilizat și mai sigur, cu servicii publice și sociale la cele mai înalte standarde. La mulți ani și sărbători fericite!

 

 

 

(Visited 407 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.