Profesor, 2 ani de închisoare că a modificat o notă din 3 în 5. Dorin Cocos, 2 ani de închisoare pentru 9 milioane de euro
Un conferenţiar universitar al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare fiind acuzat că a modificat prin fals nota unei studente din 3 în 5. În același timp, tot în România, un afacerist din sfera politică este condamnat tot la 2 ani de închisoare, dar pentru că a furat 9 milioane de euro. Cam prea oarbă, uneori, Justiția asta!
Conferențiarul Constantin Petrovici a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Iași pentru fals intelectual, deoarece a modificat o notă a unei studente, din 3 în 5. Instanța a apreciat, de asemenea, că profesorul nu a primit nimic în schimbul acestui gest: nu bani, nu bunuri, nu foloase sau favoruri sexuale.
„Astfel, martora arată că, după ce a avut un curs întreg cu inculpatul în calitate de profesor, după ce a obţinut nota 3 în urma examenului scris şi a avut un schimb de mesaje cu acesta, niciodată nu a avut impresia că inculpatul ar fi urmărit să obţină favoruri sexuale de la acesta. Mai mult, după ce inculpatul i-a precizat că nu poate face nimic, martora a fost cea care a sugerat că ar face orice, şi tot ea arată că a încercat să-i ofere bani inculpatului, şi acesta a refuzat“, se arăta în motivare. În acelaşi document se mai arăta că discuţiile dintre cei doi nu „au depăşit caracterul de flirt“, şi nu s-a ajuns astfel la nicio acţiune de pretindere a unor favoruri sexuale din partea universitarului, informează adevarul.ro
Singurul fapt reținut de judecători este acuzația de fals intelectual, în sensul că Petrovici, conferențiar în cadrul Univ. A.Ioan Cuza din Iași la data faptei, a modificat o notă de 3 transformând-o în 5, astfel încât studenta în cauză a putut susține examenul de licență.
În aceeași Românie, în care un cadru didactic este condamnat la 2 ani de închisoare pentru o notă mărită, un cunoscut afacerist din lumea politică primește o condamnare asemănătoare, dar pentru că a furat 9 milioane de euro.
Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Microsoft pentru un prejudiciu de 9 milioane de euro. Omul de afaceri a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro.
- condamnare
- coruptie
- Justiție