Senatul a adoptat, ieri, legea privitoare la plata eșalonata a drepturilor câștigate în instanta de cei din sistemul de Educație, ca urmare a tăierilor de salarii din anul 2010. Conform acesteia, banii vor ajunge la profesori abia începând din 2019, informează site-ul www.portalinvatamant.ro.

Propunerea vine „ca urmare a intarzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a platii respectivelor cheltuieli, cat si fondurile necesare pentru executarea hotararilor judecatoresti executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din invatamant”, se arată îm actul normativ adoptat de Senat. Astfel, in 2018 se va plati 5% din valoarea titlului executoriu, iar in 2019, 10%. In 2020 si 2021 se va plati cate 25% din valoarea titlului executoriu, urmand ca in ultimul an de plata, 2022, valoarea sa creasca la 35%.
Această decizie a venit după ce în luna decembrie a anului trecut, fostul ministru Liviu Pop dădea asigurări că profesorii își vor primi în 2018 peste 90% din bani anul acesta.
“Toti profesorii din România îsi vor primi salariile sau si-au primit salariile si toti profesorii din România îsi vor primi peste 90 la sutã dintre sentinte, sentinte care nu erau prinse în buget la începutul anului. Am fãcut rectificare de buget. Inclusiv sãptãmâna viitoare, printr-o Hotãrâre de Guvern, vom da din fondul de rezervã al Ministerului Educatiei Nationale si din economiile pe care le-au realizat anumite inspectorate scolare, vom redirectiona toti banii cãtre plata sentintelor judecãtoresti. Vor fi judete în care aceste sentinte se vor achita sutã la sutã, dar vor fi judete în care se vor achita în jur de 90 la sutã, în functie de cum si-au programat bugetul. Dar toti profesorii vor lua, pe lângã drepturile salariale, aproape integral si sentintele judecãtoresti”, a afirmat Liviu Pop, potrivit hotnews.ro. El a mai spus cã Ministerul Educatiei va asigura si plata dobânzilor prevãzute în sentintele judecãtoresti obtinute de profesori. “Dobânzile, pentru cã sunt foarte multi profesori care au câstigat în instantã plata dobânzilor de cãtre inspectoarele scolare sau de cãtre consiliile locale sau de cãtre unitãtile scolare, toate aceste dobânzi le-am preluat noi, Ministerul Educatiei, Guvernul României si le plãtim din bugetul de stat, adicã am luat presiunea de pe autoritãtile locale”, a mai spus Pop.
(Visited 1.572 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.