O soluție pentru ca programul after school să continue ar fi ca acesta să fie gratuit, dar profesorii nu doresc să facă muncă benevolă. Și ar mai fi varianta de finanţare a programului prin sponsorizări făcute de asociaţiile de părinţi.
Ordinul Ministerului Educaţiei a intrat în vigoare la începutul acestei luni și stabileşte un set de norme etice în învăţământul din România.
Acesta nu le mai permite profesorilor să îşi mediteze propriii elevi, pentru a evita situaţiile în care anumiţi copii sunt avantajaţi în faţa colegilor de clasă. Pentru încălcarea acestei prevederi a Codului de Etică, cadrele didactice și-ar putea pierde locul de muncă.