Pentru a-și arăta supunerea față de Liviu Dragnea și demersul de revizuire a Constituției, președintele PSD Constanța, Felix Stroe a transmis o circulară în interiorul organizației prin care le solicită membrilor de partid să arate că într-adevăr sunt adevărați susținători ai familiei tradiționale românești.

În familia tradițională românească, din moși-strămoși, muierea este acea ființă al cărui drept de a grăi înaintea bărbatului trebuie limitat cu strictețe și îndeplinit numai cu permisiunea exprimată verbal a jupânului casei și anume, bărbatul. De asemenea, bărbatul tradițional din familia tradițională românească are dreptul să-şi gonească muierea din casă cu puterea lui, fără permisiunea nimănui.

De muierea va cădea în vină uşoară faţă de bărbat, cum ar fi chiar și vorbitul fără a fi întrebată sau ocuparea fără permisiune a locului din capul mesei, soțului i se recomandă să o bată cu blândețe, doar cu pumnul sau cu palma, cât de mult și cât de des. Iară de va fi vina mare, de o va afla în vreun lucru de preacurvie sau de o va găsi făcând vreun vicleșug, este recomandată, întemeiată și acceptată bătaia cu vrăjmășie.

Bărbatul nu trebuie să uite niciodată că însăși Biserica Ortodoxă tradițională românească îi dă dreptul de putere asupra muierii, chiar în sfânta slujbă a căstoriei în care Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel ne spune clar că <femeia să se teamă de bărbat> sau <femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului>. Stimați tovarăși, orice tentativă de emancipare a muierii nu este altceva decât o depreciere a valorilor familiei tradiționale românești.

Excepție de la toate cele menționate mai sus poate face doar doamna primar de la Cumpăna, Mariana Gâju, despre care știm că este, fără dubii, jupânul casei sale“, a scris Felix Stroe în circulara sa.

Ca urmare, mai mulți pesediști nu doar că s-au conformat, dar au acceptat cu bucurie păstrarea conceptului adevărat de familie tradițională românească. Chiar a doua zi după trimiterea scrisorii, mai multe soții ale unor membrii PSD din tot județul ba s-au trezit izgonite pe ulițele satelor, ba au ajus pe la spital cu ochii vineți. „Pentru mine a fost așa ca o gură de aer proaspăt. Chiar ne pusesem la masă și ea, țop, s-a pus în capul mesei. Era ceva ce mă deranja de ceva timp. Am dat cu pumnul în masă… Uite, fă, i-am zis în timp ce îi arătam scrisoarea, vezi ce zice aicea? ‘Tuți paștele mă-tii! Și am bătut-o cu blândețe“, ne-a mărturisit, entuziasmat, Nicu Uaifbităr, primar PSD din comuna Ciuciunghești.

Cu toate acestea, nici soțiile pesediștilor nu par să fie foarte afectate, unele dintre ele fiind chiar de acord cu întoarcerea la valorile tradiționale ale familiei. „Femeia trebuie să-și cunoască locul ei în casă! Aia e! Și să accepte supusă dacă, să zicem, bărbatul îi mai scapă o palmă. Înseamnă că o merită! Ce facem dacă ajungem să avem familii cu doi bărbați? Ăia se bat între ei ca chiorii, de la egal la egal și așa ceva este inadmisibil“, a spus soția unui pesedist, în timp ce aștepta la camera de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 538 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.