Actualitate

Radu Mazăre, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare cu executare

Primarul Radu Mazare/ sursă foto: ALEXANDRU RAITA MEDIAFAX

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre a fost condamnat astăzi la șase ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru mai multe infracțiuni de abuz în serviciu, privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate, sentința nu este, însă, definitivă.

Scris de 
 pe data 
16 mai, 2018

Condamnarea lui Mazăre survine unei serii de patru infracțiuni de abuz în serviciu, odată cu el fiind judecată și o apropiată a sa, Gina Sorina Moscu – Hortolomei, pentru spălare de bani.

Potrivit DNA, cei doi ar fi adus primăriei Constanța un prejudiciu de patru milioane de euro din vânzarea unor terenuri la prețuri subevaluate: un teren de 15.000 mp din Mamaia, vândut de Radu Mazăre, în 2014, cu 23, 50 euro/mp și alte două terenuri, cu suprafața totală de 11.500 mp, aparținând Primăriei Constanța, vândute tot de Radu Mazăre, în 2007.

Respectivele terenuri au fost cumpărate de o firmă al cărei reprezentant legal era Gina Sorina Moscu – Hortolomei și au fost ulterior transferate, la interval de două luni, altor două firme patronate tot de Gina Moscu.

La data trimiterii în judecată nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu se constituiseră parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru. Decizia de astăzi nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Judecat in patru dosare de corupție, Radu Mazăre este fugit, din decembrie 2017, în Madagascar unde a cerut azil politic. Nu a putut fi contactat.

 

Actualitate