Nu există niciun fel de tratament specific, dacă apar simptome se tratează simptomatic, adică febră, cefalee, lucruri de genul acesta se tratează simptomatic.

Cazurile simple, uşoare sau formele medii se tratează în acest mod. Dacă apar cazuri complicate, atunci sigur că se instituie măsuri de terapie intensivă, dar nu este cazul unor astfel de măsuri“, a explicat Alexandru Rafila.

El a arătat că boala se transmite prin intermediul secreţiilor respiratorii.

Contactul direct înseamnă un contact apropiat cu o persoană care este infectată. Boala nu se transmite prin atingere, se transmite prin intermediul secreţiilor respiratorii, ceea ce poţi prin atingere – contactul cu o suprafaţă care a fost contaminată cu secreţii provenind de la persoana respectivă cu puţin timp în urmă prin intermediul mâinilor.

Avem o obişnuinţă să punem mână pe faţă, să punem mâna la gură şi atunci să ne infectăm. (…) Nu există purtători ai virusului, există persoane infectate şi persoane neinfectate. În cele 14 zile de monitorizare vom afla răspunsul dacă într-adevăr există…“, a susţinut reprezentantul Societăţii Române de Microbiologie.

În ceea ce priveşte starea pacientului care a fost confirmat cu noul tip de coronavirus el a precizat: “Din câte ştiu, starea (n.r. – pacientului) este chiar bună. A venit asimptomatic, cu o stare de sănătate bună“.

El a afirmat că au fost testate 55 de probe.

 

(Visited 268 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.