Actualitate

RAJA Constanța găzduiește Forumul WATER LOSS BALKANS, cel mai important eveniment regional din Europa dedicat specialiștilor din domeniul apei

Scris de 
 pe data 
31 august, 2023

Începând de astăzi, timp de două zile, RAJA Constanța este gazda Forumului WATER LOSS BALKANS, cel mai important eveniment regional din Europa dedicat specialiștilor din domeniul apei.

Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apei (ARA) împreună cu RAJA SA și Turkish Society for Infrastructure and Trenchless Technologies (TSITT).

„Această acțiune se desfășoară la Constanța, și nu întâmplător, pentru că aici avem unul dintre operatorii foarte buni și cu siguranță cel mai mare operator de apă din România. RAJA Constanța gestionează cu eficiență și cu profesionalism tot ceea ce înseamnă serviciul de alimentare cu apă și este unul dintre membrii foarte buni ai ARA. Ceea ce se va întâmplă astăzi din punct de vedere teoretic, începând de mâine vom gestiona si din punct de vedere practic; vom aplica cele mai noi tehnologii, vom aplica partea de digitalizare, pentru că în condițiile de secetă profundă va trebui să fim tot mai eficienți”, a declarat, în deschiderea evenimentului, președintele Asociației Române a Apei, Ilie VLAICU .

Înaintea desfășurării propriu-zise a evenimentelor din agenda Forumului, au mai luat cuvântul și Excelența Sa – Tatsuo KITAGAWA (Adjunctul Misiunii Ambasadei Japoniei), Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale – Ionel TESCARU, Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai LUPU, Primarul Municipiului Constanța – Vergil CHIȚAC, Consulul general al Republicii Turcia la Constanța – Emre YURDAKU, Directorul General RAJA SA – Aurel PRESURĂ și Directorul ISKI – Safak BAȘA.

Gazda evenimentului, directorul general RAJA, Aurel PRESURĂ, a ținut să menționeze că “în România, accesul cetățenilor la servicii calitative de apă și de canalizare a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. Aceasta se datorează în mare măsură investițiilor importante care au fost realizate în ultimii ani de către operatorii regionali din sector. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă si profesioniștii din sector vor spori eficiența în gestionarea serviciilor publice. Gestionarea resurselor de apă, proiectarea și planificarea rețelelor, modelele hidraulice, managementul presiunii, detectarea scurgerilor și gestionarea infrastructurii, sunt subiecte care trebuie să depășească sfera strictă de cunoaștere a specialiștilor în domeniu. Ele trebuie împărtășite și aduse la cunoștință și autorităților locale, naționale și regionale, factorilor de decizie, decidenților guvernamentali și europeni, care trebuie să înțeleagă specificul local, regional și problemele specifice ale unei zone sau alteia”.

Actualitate