S-a aprobat! Angajații cu cel puțin 15 ani vechime nu vor mai putea fi plătiți sub 2.350 lei
Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Ordonanță de Urgență, stabilirea în mod diferențiat a salariului minim pe economie. Astfel, angajații cu studii superioare sau cu cel puțin 15 ani vechime în muncă vor avea un nivel al salariului minim mai mare decât ceilalți angajați tot pe salariul minim. Potrivit Guvernului, începând cu 1 decembrie 2018 sau 1 ianuarie 2019, salariul minim va fi de 2080 lei, iar pentru angajații cu studii superioare sau cu o vechime de cel puțin 15 ani salariul minim va fi de 2350 lei.
Salariul minim brut poate fi stabilit de Guvern în mod diferențiat, în funcție de nivelul de studii și în funcție de vechimea în muncă, prevede un act normativ care a modificat miercuri Codul muncii. Până acum, salariul minim brut avea un cuantum unic, fără să se facă vreo diferențiere. Este vorba de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2018, care a modificat miercuri Codul muncii după publicarea sa în Monitorul Oficial, informează avocatnet.ro
Una dintre prevederile documentului este introducerea unei noi reguli pentru stabilirea salariului minim brut. Mai precis, acesta poate fi stabilit de Guvern în mod diferențiat, în funcție de nivelul de studii și de vechimea în muncă.
„Prin hotărâre a Guvernului se poate stabili o majorare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (…), diferențiat pe criteriile nivelului de studii și al vechimii în muncă”, scrie, mai precis, în noua ordonanță de urgență.
Conform unor informații recente ale Ministerului Muncii, salariul minim brut urmează să fie majorat, prin hotărâre a Guvernului, la 2.080 de lei, ori de la 1 decembrie 2018, ori de la 1 ianuarie 2019. Totodată, acesta va avea un cuantum de2.350 de lei în cazul posturilor ce necesită studii superioare și în cazul persoanelor cu o vechime minimă în muncă de 15 ani. Salariul minim brut (încă) are un cuantum unic, indiferent de vechime sau studii, de 1.900 de lei, stabilit astfel de la 1 ianuarie 2018.